Business-ul revine pe tabla de sah. SAH LA BUSINESS editia II-a, 9-10 aprilie 2011

1

Mastermind Communications SRL şi Oxygen Servicii SRL, cu sprijinul portalului www.CalendarEvenimente.ro, în colaborare cu Federația Română de Șah organizează a doua ediție a  Turneului de Şah pentru bănci şi companii – ŞAH LA BUSINESS.

Evenimentul se va desfăşura în perioada 9-10 aprilie 2011 la București şi va reuni pasionaţii de şah din mediul de afaceri, bănci, companii private și de stat împreună cu fii sau fiicele acestora.

JTI, campionul de anul trecut, trebuie să-și apere anul acesta titlul câștigat, în timp ce Ager Business Tech, ING, ING Asigurări, Eximbank, sau Alpha Bank doresc să confirme anul acesta câștigând o poziție superioară în clasament. Ca și anul trecut proiectul continuă să popularizeze şahul în rândul oamenilor de afaceri şi angajaţilor acestora prin organizarea de partide atât la nivel individual, cât și pe echipe. În acest context, companiile sunt așteptate să intre în competiţie cu echipe, în timp ce persoanele fizice angajate în mediul de afaceri pot să se înscrie individual. Din această perspectivă, turneul “ŞAH LA BUSINESS” şi-a propus să apropie băncile și companiile într-o întrecere sportivă unde respectul și fair-play-ul primează.

Noutatea va fi că turneul se deschide acum și pentru copiii participanților, cu vârsta între 6-13 ani, care pot participa la micul turneu pentru Juniori, organizat în același timp, dar unde locurile sunt limitate la 20. Principiul va fi primul înscris, primul acceptat.

Chiar dacă evenimentul se adresează amatorilor, seriozitatea şi profesionismul sunt nelipsite, ceea ce face din turneul ȘAH LA BUSINESS un punct de referinţă pentru iubitorii sportului minții. Turneul se va desfășura, ca și anul trecut, pe sistem elvețian cu 7 runde de joc. Arbitrajul partidelor programate în cadrul turneului va fi asigurat de către Federaţia Română de Şah.

Pe parcursul celor două zile de competiţie, oamenii de afaceri şi angajaţii acestora, vor ieşi din spatele birourilor pentru a-şi concentra atenţia asupra celor 64 de patrate alb-negre, analizând variante şi construind strategii de atac. Strategul care va câştiga turneul va avea onoarea de a juca o ultimă partidă cu o mare personalitate a sectorului de business. Totodată, participanţii vor putea asista la o degustare de vinuri alese și la un moment surpriză pregătit de organizatori.

La finalul turneului, participanţii vor câștiga premii reprezentând cupe, medalii, produse și obiecte promoționale.

Detalii pe – www.calendarevenimente.ro

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.