Business pe Bicicletă – mai 2016: sute de bicicliști pedalează la costum pe arterele principale ale Bucureștiului!

0

Junior Chamber International (JCI) București anunță lansarea Business pe Bicicleta 2016, editia de primăvară, ce promovează utilizarea bicicletei ca mijloc de transport la birou și la întâlnirile de afaceri.

Sute de iubitori de biciclete își dau întâlnire de două ori pe an la Business pe Bicicletă (primăvara și toamna) pentru a pedala împreună pe un traseu prestabilit și a atrage atenția asupra unui obicei urban exemplar, care ne face pe toți mai sănătoși, duce la decongestionarea traficului și, cel mai probabil, ne împrietenește și ne relaxează.

Foto 2_foto credit Business pe Bicicleta

Astfel, iubitorii de biciclete își dau întâlnire marti, 24 mai, de la ora 18.30, în Parcul Tineretului, sub sloganul Get a suit & Ride a Bike. De aici vor pleca la ora 19.30, pedalând în grup, pe arterele principale ale Capitalei, pe următorul traseu, ce are ca punct final cafeneaua Tete a Tete, din parcul Herăstrău:

Parc Tineretului – Bd. Dimitrie Cantemir – Bd. Unirii – Bd Libertății – Bd. Națiunile Unite – Str B. P. Hașdeu – Str. Vasile Pârvan – Str. Berzei – Str. Buzești – Piața Victoriei – Bd. Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Piața Arcul de Triumf – Terasa Tete a Tete, parcul Herăstrău.

Terasa Tete a Tete din Herăstrău va fi gazdă pentru o sesiune de speech-uri, networking și multe concursuri cu premii surpriză!

Invitații speciali ai evenimentului, care vor povesti despre experiența lor personală cu bicicleta în trafic dar și de ce preferă acest mijloc de deplasare și cum i-a schimbat acest obicei sunt: subsecretarul de stat pe Sport din Ministerul Tineretului și Sportului, domnul Augustin Ioan și Mihai Baractaru, primul triatlonist roman calificat la Campionatul Mondial Ironman Kona.

“Este un proiect aproape de sufletul nostru, dezvoltat de JCI București împreună cu echipe inimoase de voluntari încă din 2010. Vrem să promovăm mersul pe bicicletă ca alternativă la alte mijloace de transport, atât pentru deplasarea în scopuri de business cât și în scop personal. De când organizăm Business pe Bicicletă au fost peste 3.000 de bicicliști care au pedalat alături de noi, pe arterele principale ale Bucureștiului la ore de trafic intens. Am reușit să donăm către o cauză nobilă 15 biciclete și vrem să continuăm. Vă așteptăm alături de noi, să dăm împreună un exemplu celorlalți și să creștem comunitatea bike friendly din București și din țară!“, spune Cristi Tudorescu, președinte JCI București.

“Cred că noi, tinerii, trebuie să fim primii care ne implicăm în îmbunătățirea condițiilor pentru cei care se deplasează în oraș cu bicicleta. Business pe Bicicletă este înprimul rând o ocazie de a ne întâlni într-un cadru prietenos, relaxat și de a transmite prin mișcarea noastră un mesaj important. Așadar, Get a suit & Ride a Bike, marți, 24 mai!“, spune Cătălina Brânză, secretar general JCI România și Project Manager al evenimentului.

Partenerii evenimentului: Gama Digital Printing, Bittnet Systems, Techir, Skirt Bike, Design Studio 441, Bike Boutique & More, Cobi Bicycle, Tete a Tete, iVelo, All Boutique, Captive Escape Room, Fixie People, Stand.ro.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Times New Roman, Economic Zoom, Adrenallina.ro, Radio București FM, Sport Total FM, Bike FM, Romania Pozitivă.

Co organizator: Adrenallina, Sports PR & more, prima agenție de comunicare sportivă din România.

Detalii suplimentare despre proiect și update-uri se regăsesc pe site-ul oficial al evenimentului și pe cele 2 pagini de Facebook – Business pe Bicicleta și pagina de eveniment Business pe Bicicleta 24 mai.

# # #

Despre JCI

Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări.

JCI România țintește să fie cea mai importantă rețea de tineri lideri, antreprenori și profesioniști din România.

JCI Bucureşti s-a înfiinţat în anul 2003 şi derulează proiecte cu tematici legate de cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectele JCI Tineri Antreprenori si Business Target Club), dezvoltare individuală (JCI Monthly Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi twinning-uri) şi responsabilitate faţă de comunitate (Business pe Bicicletă).

Mai multe informații despre organizatie și proiectele sale, puteți afla consultând site-ul www.jcibucuresti.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 60 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.