Bucureștiul devine capitala modei

0

Cel mai mare festival de modă din România, Bucharest Fashion Week, pregătește ediția cu numărul XXII, care va avea loc în perioada 1-6 decembrie 2014 la Ambasad`Or Events. Timp de șase zile, Bucharest Fashion Week 2014 va aduce în lumina reflectoarelor cei mai în vogă designeri români, dar și profesioniști de pe scena internațională a modei.

Născut din pasiunea pentru modă și pentru frumos, festivalul Bucharest Fashion Week pregătește  pentru ediția din această iarnă un spectacol al eleganței, în cadrul căruia aproximativ 30 de designeri români și străini vor prezenta ultimele lor colecții. Astfel, în perioada 1-6 decembrie, București devine capitala modei. În același timp, Bucharest Fashion Week 2014 va continua seria evenimentelor speciale, care sunt parte din tradiția festivalului: Miss România, Top Model România, Gala Fotbalului Românesc și Romanian Fashion Awards.

Alexandra-Badea-Miss Romania 2013

Evenimente speciale:

Miss România este cel mai important concurs de frumusețe din România și se desfășoară anual în cadrul festivalului Bucharest Fashion Week. Acesta este unul dintre cele mai importante concursuri de acest gen.

Top Model România este cel mai important concurs dedicat fotomodelelor din România. Prin acest eveniment, cele mai talentate modele din țara noastră au șansa de a fi prezentate principalelor agenții de modeling din lume.

Aflat la cea de a XVIII-a ediție, Gala Fotbalului Românesc este evenimentul în cadrul căruia sunt premiate performanțele sportivilor și specialiștilor de pe băncile tehnice ale celor mai mari cluburi de fotbal românești.

Nu în ultimul rând, la Bucharest Fashion Week are loc în fiecare an și Romanian Fashion Awards. Aici sunt premiați designerii și specialiștii din industria modei românești, dar și vedetele și jurnaliștii din presa de specialitate care s-au făcut remarcați prin alegerile  vestimentare.

Bucharest Fashion Week este un eveniment independent al cărui obiectiv principal este acela de a promova industria modei din România. Cea de a XXII-a ediție a festivalului dedicat modei românești se va desfășura la Ambasad`Or Events. Mai multe informații despre eveniment puteți găsi pe www.bfashionweek.com.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează