Bucureștiul a depus dosarul final de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021

0

Primăria Municipiului București, prin ARCUB, a depus vineri, 12 august 2016, în numele orașului București, al doilea dosar de candiatură pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, intrând astfel în etapa finală a competiției. Candidatura Bucureștiului este susținută de Primarul General Gabriela Firea. Documentul depus la Ministerul Culturii conține proiectele pe care orașul intenționează să le implementeze până în anul 2021, dacă va obține titlul european.

TOP_3455

Conceptul cu care Bucureștiul candidează este Orașul In-vizibil, iar candidatura își propune să aducă la lumină toate aspectele uitate, neimaginate, nerealizate, tot potențialul neexploatat și, deci, invizibil al orașului. Cele peste 70 de proiecte incluse în dosar se întind pe o perioadă de șase ani și se înscriu în trei teme, care își propun să reînvie memoria pierdută a orașului, să îl deschidă și să îl facă mai accesibil pentru locuitorii săi, să valorifice și să multiplice inițiativele artistice și culturale care există deja.

Pe 14 septembrie, Bucureștiul va primi vizita juriului european, care evaluează toate cele patru orașe rămase în competiție, urmând ca în data de 15 septembrie să susțină dosarul de candidatură în fața acestuia. Pe 16 septembrie vor fi anunțate rezultatele competiției.

Primul dosar de candidatură al orașului poate fi consultat pe site-ul www.bucuresti2021.ro, iar cel de-al doilea va fi făcut public, după validarea depunerii sale de către Ministerul Culturii.

Urmăriți-ne pe:     

Detalii pe www.arcub.ro, www.bucuresti2021.ro

Urmăriţi-ne pe Facebook și Twitter!

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

ARCUB — Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii. În 2015, ARCUB a demarat procesul de candidatură a orașului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, reușind să aducă Bucureștiul în finala pentru titlul acordat de Comisia Europeană.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, al festivalului de muzică clasică, Bucharest Music Film Festival și al Zilelor Bucureștiului.

Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Radio București FM, Radio România Internațional, mediaTRUST, Sapte Seri, orasulm.eu, 4arte.ro, inoras.ro, ziarulmetropolis.ro, teatral.ro, orasulvechi.ro

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează