Bucurestenii isi revendica orasul / Expozitie foto la metrou

0

Începând cu data de 20 octombrie, în Clubul Fabrica sau pe peronul stației de metrou Piața Victoriei 1 vă așteaptă imagini care ilustrează trei etape în dezvoltarea urbană a Capitalei: de la arhitectura Bucureștiului interbelic, la case de patrimoniu abandonate și clădiri de sticlă în zone protejate, până la orașul pe care bucureștenii și-l doresc în 2015.

Expoziția de fotografie „În căutarea Bucureştiului pierdut” atrage atenția asupra felului în care arată zonele protejate ale Bucureștiului și propune soluții de valorificare ale acestora. Noutatea pe care inițiatorii proiectului o aduc este că propunerile de valorificare iau în considerare realitățile imediate ale capitalei. Ele au fost elaborate împreună cu locuitori ai zonelor vizate, iubitori ai Bucureștiului și experți în urbanism și s-au născut pe marginea imaginii orașului așa cum este ea reflectată în fotografiile Bucureștiului prezent, realizate în întregime de către tineri exploratori urbani.

Pe lângă vizionarea expoziției de fotografie, cei care susțin că Bucureștiul merită o investiție durabilă pot semna o petiție care va fi trimisă în cursul lunii noiembrie către autoritățile responsabile de luarea măsurilor propuse pentru valorificarea zonelor protejate. „Bucureștenii au oportunitatea să facă ceva concret pentru a-și revendica orașul. Unul dintre lucrurile pe care le pot face este să semneze petiția pe site-ul proiectului, www.bucurestiulpierdut.ro, sau la expoziție. Îi provocăm să nu mai lase ca deciziile să fie luate în numele lor, ci împreună cu ei”, arată Florina Presadă, coordonatoarea proiectului.

Expoziția poate fi văzută în Clubul Fabrica până pe data de 2 noiembrie 2010. De asemenea, o introducere în tema expoziției este prezentă în stația de metrou Piața Victoriei 1 pâna la aceași dată.

Proiectul În căutarea Bucureştiului pierdut este derulat de Centrul de Resurse pentru Participare Publică în parteneriat cu Asociaţia Bucureşti şi Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, şi este finanţat de Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European şi Trust for Civil Society in Central and Eastern European.

Pentru informaţii oficiale despre Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European (SEE) şi Programul  Norvegian de Cooperare, accesaţi:  www.eeagrants.org

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează