Bucureștenii din Sectorul 2 reciclează acasă, la școală și la birou

0

RECICLETA, programul de transport materiale reciclabile colectate separat, se extinde în 20 de licee și școli generale din sectorul 2 al capitalei. Copiii se alătură astfel inițiativei în care sunt deja incluse 600 de scări de bloc din sectorul 2 și 200 companii din centrul Bucureștiului. Programul RECICLETA, care împlinește în acest an 10 ani de activitate este o inițiativă ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă, susținută de Kaufland România.

În unitățile școlare se vor monta recipiente de colectare separată a materialelor reciclabile – hârtiei, cartonului, dozelor de plastic și aluminiu. Materialele vor fi preluate și transportate periodic, către punctele de colectare intermediară RECICLETA, cu ajutorul cargo-tricicletelor asistate electric și a unui autoturism utilitar electric, de unde partenerul în reciclare va veni sa le preia pentru a le introduce pe fluxul de valorificare. Întregul program asigură 6 locuri de muncă verzi, cu norma întreagă și pe termen lung.

Pentru a motiva elevii să recicleze, RECICLETA și Kaufland România au lansat un concurs cu premii totale în valoare 20.000 lei, premii care vor merge către instituțiile de învățământ care colectează cele mai mari cantități, în primele 3 luni de la intrarea în proiect. Premiile sunt destinate reparării sau reamenajării a 6 unități școlare câștigătoare. Detalii pe www.recicleta.ro

Datorită susținerii programului de către Kaufland România, pentru al III-lea an consecutiv, RECICLETA va crește numărul de beneficiari pe care îi deservește gratuit în sectorul 2. Într-un oraș cu un trafic aglomerat, într-o lume care se îndreaptă spre creșterea masivă a numărului locuitorilor din mediul urban, este necesară implicarea fiecăruia dintre noi, acasă, la școala și la serviciu – în ceea ce privește atât colectarea separată a materialelor reciclabile, cât și deplasarea cu mijloace de transport nepoluant, precum bicicletele și cargo-tricicletele.”, a declarat Alexandru Halaliuc, manager RECICLETA.

De asemenea, susținerea Kaufland România acoperă și o importantă componentă educațională pentru protecția mediului, prin evenimente și workshopuri pentru beneficiari.

Ne bucurăm de extinderea programului RECICLETA în școli și licee, pentru că nu este niciodată prea devreme pentru a deprinde comportamente responsabile față de mediu, precum colectarea separată. Noi, la Kaufland România, ne asumăm responsabilitatea față de mediu și, tocmai în spiritul acestui angajament pe termen lung, susținem RECICLETA, un program complet, care include atât acțiuni concrete de protejare a mediului înconjurător, cât și componenta de educație ecologică” a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Parteneri: Kaufland România, Primăria Sectorului 2, EIB Institute, Supercom, Shillex, SOS Satele Copiilor, Nexus Electronics, Nomenius, Professional, Autonom, Klaussenburg Recycling.

Despre RECICLETA – colector autorizat pentru transport materiale reciclabile

Programul RECICLETA, adresat scărilor de bloc din sectorul 2 și firmelor din zona centrală a Bucureștiului, a reușit să devieze de la groapa de gunoi, peste 630.000 kg. de materiale reciclabile, în special hârtie, colectate cu ajutorul cargo-tricicletelor, care nu poluează și care asigură locuri de muncă stabilie și verzi. www.recicleta.ro

Despre ViitorPlus – asociația pentru dezvoltare durabilă

ViitorPlus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 12 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, ecOprovocarea, BirouEco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys. Viziunea ViitorPlus: “Redescoperim împreună legătura cu natura și investim în ceea ce lăsăm în urma noastră”. Pentru mai multe informații, vizitați pagina: www.viitorplus.ro

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 119 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei și sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pentru mai multe informații vizitați www.kaufland.ro

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.