Bicicliştii ies în stradă pentru că nu mai vor să facă trotuarul / marş revendicativ “Existăm şi-o să avem bandă!”

0

Biciclișii din București ies în stradă pe 27 octombrie 2012 pentru a-și face auzite nemulțumirile.

 

Marșul revendicativ “Existăm și-o să avem bandă!” este soluția la care Comunitatea Bicicliștilor din București recurge pentru a-și cere dreptul la o infrastructură coerentă pentru mersul pe bicicletă, atât de necesară într-o capitală europeană campioană la poluarea cauzată de traficul auto. În cadrul marșului se va semna o petiție pe care Comunitatea Bicicliștilor din București o va înainta liderilor politici și Primarului General al Municipiului București pentru a solicita adoptarea și implementarea politicilor publice menite să susțină soluțiile durabile de transport, anume transportul public și transportul cu bicicleta în București.

Cei 100 km de piste declarate ilegale de către Poliția Rutieră a Capitalei, amenajate aberant pe trotuarele din București pe banii cetățenilor, absența unor benzi dedicate pentru biciclete și transport în comun sunt doar câteva dintre motivele pentru care bicicliștii ies în stradă, pe carosabil, pentru a-și face cunoscută indignarea. Pistele pentru biciclete au fost nefuncționale încă de la execuție și totuși au existat funcționari care au acceptat să păgubească bugetul orașului prin plata unor lucrări neexecutate sau executate ilegal” se arată în petiția pe care participanții la marș o vor semna sâmbătă.

Pe un traseu care va include câteva artere importante ce conectează Piața Alba Iulia (punctul de plecare al marșului) – Piața Muncii – Piața Victoriei – Parcul Izvor (finish), participanții își propun să arate că locul bicicletei este pe banda special dedicată ei, separată de trotuar și de benzile destinate traficului auto, și că bicicliștii bucureșteni merită un sistem de căi de acces gândit după standarde europene.

Aceste standarde nu sunt deloc străine autorităților locale, câteva dintre organizațiile promotoare ale marșului – ATU, BateȘaua, Ecopolis, Optar.ro – aducându-le constant în discuție în cadrul întâlnirilor Grupului de Lucru pe Mobilitate de la Primăria Municipiului București (PMB). Obiectivul esențial al acestui grup de lucru este elaborarea unui plan integrat de mobilitate care să permită transportului public, autoturismelor, pietonilor și bicicliștilor să conviețuiască armonios într-o capitală dotată cu o strategie durabilă de transport urban.

La marșul “Existăm și-o să avem bandă!” din 27 octombrie 2012 au confirmat deja participarea organizațiile și grupurile informale menționate mai jos. Marșul bicicliștilor va reuni reciclete, biciclete Cicloteque, biciclete de curierat, biciclete utilitare și de agrement în prima “plimbare” revendicativă velo din București. Lista susținătorilor rămâne deschisă pe pagina Facebook a evenimentului. Inițiatorii au în vedere organizarea periodică de marșuri revendicative pe bicicletă în funcție de modul în care decurge rezolvarea problemelor de pe agenda bicicliștilor.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează