BIBLIOTECA VIE: Persoane cu dizabilități psihosociale și-au povestit viața

0

Biblioteca vie “Decid pentru mine!”

Persoane cu dizabilități psihosociale și-au povestit viața, așa cum este ea, plină de obstacole dar și de speranță

Grupul „Decid pentru mine!”, primul grup de inițiativă civică din România format din persoane cu dizabilități psihosociale, a oferit azi jurnaliștilor și bloggerilor ocazia să descopere ce se ascunde în spatele etichetei pe care o poartă o persoană cu dizabilități psihosociale în România. Cătălin, Paul, Antonia, Filip, Andreea, Gabriel, Carmen și Claudia au devenit „cărți” cu suflet, minte și povești extraordinare de viață, în cadrul evenimentului de presă BIBLIOTECA VIE, organizat de aceștia la Ceainăria ARTea din București.

DECIDPENTRU MINE

Cele opt „cărți” cu suflet au putut fi împrumutate de „cititori” din „bibliotecă” și citite din scoarță în scoarță. Acestea au răspuns întrebărilor jurnaliștior cu privire la dizabilitate, obstacolele sociale pe care le întâmpină zilnic, dar și cu privire la gândurile, ideile și aspirațiile unei persoane cu dizabilități psihosociale. Pe parcursul evenimentului, jurnaliștii prezenți au purtat discuții deschise cu membrii grupului, încercând să contureze modul în care decurge viața acestora.

Prin activitatea lor, membrii grupului „Decid pentru mine!” doresc să crească nivelul de conștientizare a drepturilor și posibilităților de autoreprezentare și acțiune civică a persoanelor cu dizabilități psihosociale, dar și să familiarizeze publicul larg cu afecțiunile de sănătate mintală, combătând miturile și stereotipurile cu privire la acestea.

Grupul „Decid pentru mine!” a luat ființă în vara anului 2014, în cadrul proiectului „Decid pentru mine! – Drepturi egale prin autoreprezentare pentru beneficiarii de servicii de sănătate mintală”, la inițiativa ActiveWatch și Asociației din România de Psihiatrie Comunitară. Membrii grupului au luat parte la o serie de traininguri și ateliere de advocacy, alături de reprezentanți ai instituțiilor statului, membri ai ONG-urilor din domeniul sănătății mintale, psihologi și medici. În urma trainingurilor, membrii grupului au deprins tehnici de advocacy  cu ajutorul cărora au identificat direcții de acțiune pentru implementarea a 20 de inițiative cetățenești în folosul persoanelor cu dizabilități sau a altor grupuri vulnerabile din România.

Până în prezent, grupul „Decid pentru mine!” a pus bazele unei platforme online de susținere a drepturilor persoanelor cu dizabilități psihosociale, a demarat o serie de inițiative civice (de la promovarea dreptului persoanelor cu dizabilități psihosociale de a practica activități sportive, până la pregătirea unei mese calde pentru oamenii evacuați din str. Vulturilor din București) și au planificat o campanie de informare și conștientizare cu privire la situația și drepturile persoanelor cu dizabilități psihosociale din România.

De asemenea, în cadrul proiectului a fost elaborat raportul de cercetare asupra calității vieții persoanelor cu dizabilități psihosociale din România. Acesta prezintă date și analize asupra contextului legislativ de organizare a asistenței în domeniul sănătății mintale, a sistemului de furnizare de servicii de sănătate mintală, dar și asupra percepției persoanelor cu dizabilități psihosociale în societate și pe piața muncii.

Descoperiți și alte acțiuni ale grupului „Decid pentru mine!” pe www.decidpentrumine.ro .

„Decid pentru mine! Drepturi egale prin autoreprezentare pentru beneficiarii de servicii de sănătate mintală” este un proiect derulat de ActiveWatch împreună cu Asociația din România de Psihiatrie Comunitară, în perioada aprilie 2014 – iunie 2015 și este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, cu suma de 72.270 EUR.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează