BIANCA FOTA, distinsă cu titlul de prim-balerină a Baletului Naţional Român

0

„Măiestria prim-balerinei Bianca Fota, calităţile ei unice şi dăruirea totală reprezintă o sursă de inspiraţie atât pentru colegii de acum, cât şi pentru viitoarele generaţii de balerine.” (Johan Kobborg)

Pe scena Operei Naţionale Bucureşti, Bianca Fota a primit titlul de prim-balerină a Baletului Naţional Român, duminică, 25 mai, cu prilejul unei noi reprezentaţii a spectacolului Lacul lebedelor în coregrafia lui Gheorghe Iancu. Distincţia i-a fost înmânată de către Directorul Artistic al Baletului Naţional Român Johan Kobborg.

Bianca Fota, prim-balerina a Baletului National Roman

Despre Lacul lebedelor, Bianca Fota a declarat în urmă cu câteva zile pentru agenţia de presă Agerpres:

„O producţie mare, impunătoare, originală atât prin viziune, cât şi prin punerea în scenă (…), coregraful are o filozofie aparte a personajelor, iar rolul principal din acest spectacol este visul oricărei balerine”.

Bianca Fota este o artistă cu un vast repertoriu, din care amintim rolurile principale din Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski, Don Quijote de Ludwig Minkus, Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, Giselle şi Corsarul de Adolphe Ch. Adam. În luna iunie, prim-balerina va debuta în rolul principal Maşa din Femei în coregrafia lui Gheorghe Iancu (7 iunie) şi în rolul titular din La Sylphide în coregrafia lui Johan Kobborg (22 iunie).

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează