Organizatorii estimează un număr de 1.000 de participanți, la competiția din 23 septembrie
București, 15 august 2018 – Băneasa Race, competiția de alergare trail din Băneasa, a atras deja peste 400 de înscrieri, iar la start vor fi 1.000 de pasionați de sport, anunță astăzi Asociația Trăiesc Sănătos, organizatoare a evenimentelor.
„Al șaptelea an consecutiv în care organizăm evenimente de alergare tip trail în Băneasa ne-a adus un restart în primăvară, cu prima ediție a unui nou concept – Băneasa Race. Succesul din primăvară ne confirmă faptul că tot mai mulți români sunt atenți lasport și la un stil de viață sănătos, iar, în acest context, ne pregătim pentru o nouă ediție a competiției, în luna septembrie”, afirmă Vlad Mihalache, Președinte, Asociația Trăiesc Sănătos.
Evenimentele Băneasa Race continuă tradiția și au loc, ca și până acum, în trei anotimpuri diferite: primăvara, toamna și iarna. Traseele de alergare se întind pe potecile din pădurile Băneasa și Tunari.
Băneasa Race – Autumn Edition are două probe competitive de alergare: cros, pe o distanță de 10,5 kilometri și semimaraton, cu un traseu de 21 de kilometri. Ambele probe sunt deschise amatorilor sau profesionistilor cu vârste ce pornesc de la 18 ani.
Înscrierile în competiție sunt deschise pasionaților de mișcare, pe pagina http://baneasarace.ro/inscriere/.
Băneasa Race este umbrela ce va grupa evenimentele de alergare tip trail organizate de Asociația Trăiesc Sănătos. Mai multe informații sunt disponibile la www.baneasarace.ro.