Bălănescu Quartet aduce omagiu Mariei Tănase la Balkanik Festival!

0

Cea de-a treia ediție a Balkanik Festival, marea petrecere a toamnei care încinge spiritele românilor și străinilor, va avea loc între 13 și 15 septembrie, în Grădina Uranus, din București.

Pe lângă selecția anuală de trupe care participă în fiecare an la crearea unei atmosfere balcanice incendiare, unice în România, anul acesta, pe scena festivalului, aducem un omagiu memoriei Mariei Tănase, cea care a dus muzica tradițională, din restaurante, pe marile scene ale lumii și la marile festivaluri de muzică. În 2013, se împlinesc 100 de ani de la nașterea marii artiste și o jumătate de veac de la trecerea ei în neființă.

Pornind de la cântecele Mariei Tănase, Alexander Bălănescu a creat noi compoziții, în faimosul album Maria T, filtrând spiritul est-european al cântecelor originale, prin experiența lui occidentală. Recitalul este însoțit de vizualuri din arhiva de filme a Mariei Tănase și de vizualuri semnate de Klaus Obermaier, media-artist și coregraf consacrat. Alexander Bălănescu este considerat unul dintre cei mai vizionari violoniști contemporani, dar și un prolific compozitor. Născut și crescut în România, și-a făcut studiile la renumite școli de muzică din Ierusalim, New York și Londra, unde s-a stabilit și unde înregistrează la casa de discuri Mute Records din Londra, casă de discuri a unor trupe ca Depeche Mode sau Moby.

În 1979, a devenit liderul grupului Michael Nyman, cu care a concertat în întreaga lume, iar în anii 80, a lucrat alături de cele mai importante grupuri muzicale ale momentului. A înregistrat și cântat cu Pet Shop Boys, a făcut parte din Arditti Quartet, a înființat Alexander Bălănescu Quartet, faimos în Europa și Statele Unite și a colaborat cu renumiți regizori de film, precum Peter Greenaway.

Vineri, 13 septembrie, pe scena Balkanik Festival, vor concerta Kal din Serbia și Fanfara Ciocârlia din Zece Prăjini, sâmbătă, vor putea fi ascultați Alexander Bălănescu Quartet și Taraful Haiducilor din Clejani, iar duminică, Kottarashky & The Rain Dogs din Bulgaria și Mitsoura din Ungaria.

 

Până pe 6 septembrie, abonamentele pot fi procurate cu 25% reducere, la doar 98 de lei. Prețul unui bilet pe zi este de 50 de lei.

Biletele se găsesc în Rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas, Carturesti, la Call Center 1951 si pe www.eventim.ro)

Pe myticket.ro, Magazinele Diverta, Sala Palatului, Magazinul Muzica, Libraria Mihai Eminescu www.myticket.ro și bilete.ro, Poșta Română, magazinele Inmedio, Germanos, Casieria Palatul National al Copiilor Bucuresti, Casieria Metrou Unirii 1 Bucuresti. www.bilete.ro

Eveniment organizat de: Asociaţia Culturală Metropolis

Powered by Metropolis Film

Cu sprijinul: Institutului Cultural Român, Arcub, Primăria Sectorului 5

Sponsori: Apa Nova, Ciuc

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Despre Asociația Culturală Metropolis:

Asociaţia Culturală Metropolis, înfiinţată de Daniel Mitulescu, are ca principal scop realizarea de evenimente non-profit de educare a publicului tânăr, precum Festivalul Internațional de Film pentru Copii KINOdiseea, și Caravana Metropolis- Cinema în aer liber.

balkanik 2013 maria tanase

Facebook

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează