Aventura Dezvoltării

0

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa“ aşteptă copiii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, la programul Aventura Dezvoltării, organizat în perioada 21 iulie – 1 august 2014, între orele 16.30 și 18.00.

Aventura Dezvoltării este un program care include 2 module: Creativitate şi rezolvarea problemelor și Conflict şi colaborare. Pe parcursul celor 2 module, copiii participă la jocuri și activități distractive, având ocazia de a-și valorifica aptitudinile adecvate fiecărei situații și de a descoperi lucruri noi, menite să îi ajute în dezvoltarea lor viitoare.

În cadrul modulului Creativitate şi rezolvarea problemelor, copiii vor avea ocazia de a-și folosi imaginația și creativitatea pentru a găsi soluţii la probleme care pot părea de nerezolvat, de a stabili obiective clare și specifice, de a învaţă să gȃndească altfel si de a descoperi resurse nebănuite pȃnă în acel moment și de a arata faptul că presupunerile pe care nu le verifică pot fi obstacole reale în calea rezolvării problemelor.

Afis Aventura Dezvoltarii 21 iulie - 1 august 2014

Prin intermediul jocurilor şi activităţilor antrenante şi distractive din cadrul modulului Conflict şi colaborare, copiii vor avea ocazia să descopere care sunt beneficiile lucrului în echipă şi să valorifice într-o mare măsură contribuţia fiecărui membru al echipei în realizarea obiectivelor propuse.

Fiecare modul este structurat în 5 sedinţe care se vor desfășura în de luni până vineri, între orele 16,30 – 18,00 și sunt susţinute de către Daniela Stanciu – trainer cursuri și ateliere Aventura Dezvoltarii.

Costurile de participare sunt de 200 Ron/participant/modul, 180 ron/ participant – pentru cei care au participat la primul modul şi participă şi la cel de – al doilea, iar în cazul participării fraților la același modul, în aceeași perioadă, se acordă o reducere de 20% pentru cel de-al doilea participant.

În cazul în care se achită costurile de participare pentru ambele module ale programului Aventura Dezvoltării, până la data de 9 Iulie 2014, se acordă o reducere de 10%.

Înscrierea participanților se poate face pe adresa de email: florentinap@antipa.ro sau la numărul de telefon 021.305.60.31.

Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa

Sponsori: LeoBurnett, The Geeks, EmailWing, MediaIQ, Delaco Fan Brânză

Partener ştiinţific: DaVinci Learning

Parteneri media: UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, inParc, mamica.ro, Avantaje, Revista Baby, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, EduRomania – Portalul educației din România.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează