Avanpremiră Să nu mă uiți / Parodia vieții de după căsătorie

0

Sâmbătă, 04 aprilie, de la ora 18:00, În Culise te invită la avanpremiera Să nu mă uiți, o parodie hilară despre lipsa de comunicare care se instalează în cuplu, după căsătorie.  Bazat pe piesa de teatru”Talk Show” scrisă de Ștefan Caraman, spectacolul regizat de Alex Vlad aduce în atenția spectatorilor caracterul efemer al iubirilor care se doresc a fi eterne.

Motto”Ne-am unit fără să ne asumăm nicio obligație; pentru că ne iubeam. Acum vin pretențiile? Chiar te întreb foarte serios: de ce îmi reproșezi că nu te mai iubesc? În virtutea cărei logici? Cărui legământ?”

Sa nu ma uiti mic

Ce bine trebuie să fie când îți dai seama că ai găsit cele două mâini de care aveai nevoie să te ajute să muți munții din loc. Ai forță, entuziasm și speranță. Și multe visuri, construite împreună sau separat, pe care le împingeți amândoi spre îndeplinire. Apoi mâinile încep să-și piardă puterea, îmbrățișările să fie lipsite de vlagă și amnezia vă convinge să trageți în direcții opuse. Dacă nu ai uita tot ce ai simțit la început…

Să nu mă uiți realizează o caricatură a drumului parcurs de soț și soție într-o căsnicie în care, din cauza lipsei de comunicare, intervine rătăcirea față de partener. O dramă cu accente comice, în care hazul și tragicul se nasc din universalitatea neînțelegerilor din cuplu, reușind să-l convingă pe spectator să nu uite…

Un spectacol cu Florin Frățilă și Cosmina Soare, în regia lui Alex Vlad. Regia tehnică este realizată de Bogdan Ionescu și Dragoș Patraulea.

Sâmbătă, 04 aprilie, începând cu ora 18:00 sunteți așteptați în bd. Hristo Botev nr. 25 (Copper’s Pub) să vedeți un spectacol amuzant și profund despre transformările relațiilor de iubire. Să nu uiți!

Mulțumim partenerilor: Șapte Seri, Teatral.ro, OrașulM.eu, Ziarul Metropolis, PeLipscani.ro, Metropotam.ro, Concerte-azi.ro, Cinemagia, Raftulcuidei.ro, CalendarEvenimente.ro, Port.ro, ArtWe, Anyplace.ro, IQool, Diseară.ro, Urban.ro, Teatru.Pro, Zile și Nopți, Ileana Andrei.ro, Revista Cațavencii.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează