Autori frACTalia, invitați în Grădina secretă de la Verona

0

Vineri, 22 iulie 2016, ora 19:00, în Grădina Secretă, Terasa Cărturești Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15, București) va avea loc lansarea volumelor Periculoasa blândețe a vieții, de Claudiu Soare și Casele vor uita, de Liviu G. Stan, editura frACTalia, 2016. Moderator: Iulia Militaru. Invitați: Bianca Burța-Cernat, Monica Manolachi, Iulia Modiga, Corina Sabău, Nicolae Stan.

Parteneri: Cărturești, BookHub.ro, SemneBune.ro, Bookaholic.ro. Eveniment organizat de editura frACTalia.

coperta Claudiu Soare

Claudiu Soare s-a născut pe 24 martie 1969, la Ploieşti. În 1994 obţine licenţa în limba şi literatura hindi, la Universitatea Bucureşti, cu lucrarea Sânniasa Upanisad – psihologia renunţării; doi ani mai târziu, în 1996, îşi încheie studiile de indianistică la Institutul Naţional de Limbi şi Literaturi Orientale din Paris, cu lucrarea Le réalisme mystique dans la littérature de Nagarjun. Nu va mai da curs niciodată acestei orientări spirituale. A publicat volumele de versuri Melancolia, 2013 (Tracus Arte), Neantul îndrăgostit, 2009, Jurnalul unui crocodil ratat, 2006, Frica de a trăi din nou, 2004, Metafizica Bambara, 2001, Psalmii Maimuţei, 1998 (Vinea). La editura Cartea Românească îi apare în 2010 romanul fantastic Nimeni sau Fumătorul de pipă. În 2011 publică la Humanitas Singurătatea lui Adam (despre neîmplinire şi alte regrete), iar în 2014 Tratament împotriva revoltei şi Extaz. Jurnal ingrat. A tradus din literatura franceză texte semnate Céline, Sade, Philaret Chasles, Charles Nodier, Jean Genet, Baudelaire, Artaud, Casanova, Michel Onfray, Henri Michaux etc. Periculoasa blândețe a vieții, de Claudiu Soare, apare în colecția „Literatură română contemporană: Proză contemporană – harmalină”, Editura frACTalia, 2016.

Liviu G. Stan s-a născut pe 8 martie 1987 în Brăila. Este jurnalist freelancer. A publicat interviuri, editoriale, eseuri, reportaje, cronici literare, antropologie urbană, politologie, proză în Obiectiv Cultural, Orizont, Cultura, Tiuk, Europa, Timpul, Antares, Viaţa Românească, Revista de suspans,Observator Cultural, Discobol, LaPunkt etc. Cărţi publicate: Yima, Ed. Brumar, 2008, Sânge de pasăre pe haine, Ed. Herg Benet, 2014. Casele vor uita, de Liviu G. Stan, apare în Literatură română contemporană: Proză contemporană – harmalină, Editura frACTalia, 2016.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează