Ateliere de vacanță pentru copii, un tur ghidat și un concert experimental pe terasa MNAC

0

BUCURĂ-TE DE VACANȚA DE VARĂ LA MNAC!
Un modul de artă contemporană pentru copii cu Aurora Király

Când: miercuri, 11 iulie — vineri, 13 iulie, 12:00-14:00
Pentru: copii cu vârste între 6-12 ani
Taxă: 32 lei per atelier
Înscrieri: ionescu.malina@gmail.com.
Acestea se pot face atât pentru întreaga serie de trei ateliere, cât și separat.
Costul biletului include și vizitarea muzeului de către însoțitori.

Pentru că s-a sunat de vacanță, vara acesta Muzeul Național de Artă Contemporană continuă seria de evenimente educative, în care invită copiii să-și petreacă timpul liber descoperind atât colecția muzeului cât și moduri de expresie creative, adaptate vârstei lor.

🖍️ Miercuri, 11 iulie, 12:00-14:00: Portretul – Autoportretul
Vorbim despre proporția și simetria chipului uman. Ne vom fotografia, vom printa fotografiile, pe care le vom îndoi astfel încât să putem observa diferențele fiecărei figuri în parte într-un exercițiu amuzant, în care vom completa fiecare jumătate lipsă prin desen observațional.

🖍️ Joi, 12 iulie, 12:00-14:00: Cartea poștală, o poveste în miniatură
Îi provocăm pe cei mici să aleagă o întâmplare, situație, loc, idee și să o deseneze cu mare atenție și multe detalii pe un carton de format mic. Ei sunt expeditorii, dar cine e destinatarul? Tot ce ne trebuie este o poveste interesantă căreia să-i punem un timbru și pe care să o lăsăm la o cutie poștală.

🖍️ Vineri, 13 iulie, 12:00-14:00: Camera mea
Folosind planșe de carton ce se pliază și se îmbină, vom obține o încăpere în miniatură. Hai să o decorăm așa cum ți-ai dori să arate camera ta! Folosind creioane, carioci și plastilină, dar și tehnica colajului, fiecare participant va obține o dioramă pe care o vom privi și despre care vom învăța să vorbim, la sfârșitul atelierului.

Vacanța la MNAC este un proiect inițiat și coordonat de Mălina Ionescu.

Aurora Király este artist vizual, curator și coordonator de ateliere pentru copii. Trăiește și activează la București.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.