Ateliere de grafică 3D pentru elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”

0

Artele vizuale în era digitală, nu doar o pasiune, ci și o opțiune profesională. Ateliere de grafică 3D pentru elevii Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza.

Ce este grafica 3D, care este rolul său în dezvoltarea jocurilor video sau în producția de filme artistice și de animație, ce cunoștințe și aptitudini le sunt necesare graficienilor, dar și care sunt etapele de producție propriu-zisă în grafica digitală 3D – acestea sunt doar câteva din subiectele prezentate elevilor de clasele a XI-a și a XII-a de graficienii de la AMC Pixel Factory.

Unul din pionierii graficii digitale din România, aflată în topul industriei dezvoltatorilor de jocuri din România, AMC Pixel Factory lansează în aceste zile un workshop de pregătire a liceenilor în domeniul graficii digitale, în cadrul unui parteneriat cu Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București.

În fața celor peste 100 de elevi care au venit la prezentarea introductivă, am simțit nu doar o mare bucurie, ci și o mare responsabilitate vis-a-vis de modul în care transmitem această profesie către tinerii talentați din România, aflați la început de drum”, a declarat Cristina Neamțu, Director General AMC Pixel Factory.

Cu o echipă de 45 de specialiști în domeniul artei digitale, AMC Pixel Factory se regăsește în topul celor mai importanți 10 jucători din industria de game-dev din România, împărțind o piață foarte dinamică, cu o creștere anuală de două cifre și estimată anul trecut la aproximativ 146 de milioane USD (potrivit Asociației Române a Dezvoltatorilor de Jocuri).

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează