Atelier de mărţişoare din hârtie manuală în București

0

Ce legătură este între februarie-luna iubirii și mărţişorul-semn de primăvară?  Pentru noi, la Moara de hârtie, iubirea cheamă primăvara şi, dacă glasul îi e suficient de puternic, primăvara vine. Şi afară, şi în case, şi în inimi. Iar primăvara înseamnă viaţă.

Sursa: aici

Vă mai aduceți aminte cum era când, copii fiind, ne pregăteam pentru venirea lui 1 martie? Cum număram pe degete persoanele cărora urma să le oferim în dar acel micuț “ceva” legat cu șnur roșu și alb și, când terminam, mai număram odată ca să fim siguri că n-am uitat pe cineva? Și cum, după ce aveam în faţă grămada de ”ceva”-uri, începeam să le punem deoparte, în ordinea importanţei pe care o acordam destinatarilor, pe cele mai frumoase? Iar la sfârșit, toate stăteau frumos aranjate, cu şnururile înnodate cu fundiţă, aşteptând să fie date în schimbul unei priviri luminate de bucurie, a unui zâmbet, a unui mulţumesc emoţionat…

Acum, că a mai trecut ceva timp, când facem asta (dac-o mai facem) se simte altfel….poate mai puţin intens, poate cu o altă finalitate şi poate într-un mod mai adecvat vremurilor. Dar dacă anul acesta ar fi altfel? Dacă v-aţi întoarce cu noi înapoi în copilărie, aţi lăsa inima să vă ghideze, imaginația să zboare și mâinile să creeze acel ”ceva” cu şnur roşu şi alb care să spună ”iubesc viaţa” sau “sărbătoresc primăvara” ? Și să-l creeze nu din orice, ci dintr-un material care el însuși vibrează de viaţă – hârtia manuală. Pe lângă hârtie manuală putem folosi, piele, sfori și alte materiale care s-ar combina frumos cu atât de speciala hârtie manuală.


Fie că încă mai credeţi în mărţişor şi vă atrage ideea de a chema în acest fel primăvara, fie că doar iubiţi frumosul şi vreţi să vă bucuraţi de el, pentru data de 25 februarie 2012 şi pentru o perioadă de aproximativ 3 ore, ne-am gândit că v-ar plăcea:

•    să vă alegeţi, din tipurile de hârtie pregătite pentru voi, hârtia care vă spune ceva, şi să îi ascultaţi povestea;
•    să creaţi, din hârtia manuală pe care aţi ales-o, dar și din alte materiale care s-ar potrivi cu ea, (piele, sfori, țesături) mărţișoare-unicat care să poată spune lumii ceva frumos despre voi şi despre dragostea de viaţă;
•    să pregătiţi mărţişoarele nou-create pentru menirea lor – chemarea primăverii și pentru a deveni dar de suflet pentru cei dragi.

La finalul atelierului veţi pleca acasă cunoscând mai multe din universul hârtiei manuale, simţindu-vă mai relaxaţi şi luând cu voi mărţişoarele pregătite de voi din hârtie manuală.

Toate aceste activităţi vor avea loc sâmbătă, 25 februarie 2012, începând cu orele 11.00, fiind destinate atât adulţilor, cât şi copiilor. Locul de desfăşurare al atelierului organizat de Moara de hârtie este sediul Fundației Calea Victoriei, actuala Școală de Arte și Maniere, str. Ștefan Mihaileanu, 28 B, ap 2, interfon 2.

Contribuţia individuală pentru participarea la acest eveniment este de 90 lei/persoană, iar prețul include și materialele de lucru. De asemenea, la cerere şi cu acordul vostru, persoanele interesate vor primi de la noi, în format electronic, poze făcute pe parcursul evenimentului.

Pentru înscrieri, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail: echipa@moaradehartie.ro.


Facebook

Despre autor

avatar

Moara de hârtie este o poveste de viață, creată să aducă bucurie. O simplă idee a dus la construcția unui atelier-muzeu dedicat cuvântului scris, la înființarea unei Asociații care promovează meșteșugurile creative și la câteva proiecte educative și sociale. Din august 2011 până în prezent, aproximativ 4000 de adulţi şi copii au participat la atelierele şi evenimentele organizate de noi. Vă așteptăm si pe voi, cu bucurie, să descoperiți Moara de hârtie de la Comana! Mai multe informații găsiți pe: www.moaradehartie.ro

Comentează