Astăzi începe HipTrip Travel Film Festival: 10 motive pentru care nu trebuie să-l ratezi!

0

Cea de-a doua ediție a HipTrip Travel Film Festival începe astăzi, 8 octombrie, la Cinema Eforie şi Cinema Union. Deschiderea oficială va avea loc la ora 20:00, la Cinemateca Eforie, cu proiecția documentarului “In Transit”, premiat anul acesta la Tribeca Film Festival cu Mențiunea Specială a Juriului pentru Cel mai bun documentar.

HipTrip 2015

Mai jos, criticul de film Florin Barbu ne propune 10 motive pentru care nu ar trebui să ratați ediţia de anul acesta:

  1. Pentru că este un festival unde veți vedea filme bune și noi și premiere absolute despre ceea ce ne place tuturor să facem, să mergem peste mări și zări.

  2. Pentru că aveți ocazia să vedeți, în secțiunea “Focus: India”, 6 filme despre India. Așa cum o văd nativii și cum o văd și cei din afara acestui spațiu copleșitor.

  3. Pentru că vă veți reaminti ce înseamnă să călătoriţi aici, pe meleagurile astea ale noastre. Cu tot cu rude, cu amintiri, cu nervi, dar și cu multă veselie.

  4. Pentru că un român a fost printre primii în zona Cercului Polar și a făcut o treabă extraordinară acolo. Așa cum au făcut și cei care au realizat „Exploratorul„, documentarul despre Emil Racoviță.

  5. Pentru că vă invit să urcați în „Clopotnița fericirii”, locul unde vi se îndeplinesc toate dorințele și unde puteți găsi fericirea. Nici mai mult, nici mai puțin. “Eu, unul sunt fericit că am adus acest film, „Me Too„, la HipTrip”.

  6. Pentru că începem festivalul invitându-vă în vagoane, la o plimbare, să-i spunem, cu trenul. Doar că traseul este cel mai lung din SUA și că, la final, vom fi foarte atașați de cei pe care-i vedem și auzim cum vorbesc despre viețile lor.

  7. Pentru că avem o premieră absolută românească. Pentru că oamenii aceștia au fost în Siberia și s-au întors cu amintiri puternice, pe care ni le vor împărtăși și nouă.

  8. Pentru că avem invitați care abia așteaptă să răspundă întrebărilor și curiozităților noastre de călători nerăbdători.

  9. Pentru ca avem și două „magazine de muncă”, sau workshop-uri, pe limba lor, unde veți afla câte ceva despre lumea asta minunată în care trăim și pe care unii au și filmat-o.

  10. Pentru că vă vom plimba din România până în India, din Iran până în SUA, de la Polul Sud până în Siberia, în doar 4 zile. Să pornim, zic.

Mai multe detalii pe http://hiptrip.ro/.

Cea de-a doua ediție a HipTrip Travel Film Festival va avea loc în perioada 8-11 octombrie la Cinema Union și Cinema Eforie şi va aduce anul acesta la București 25 de filme din 10 țări precum India, Marea Britanie, SUA, Australia, Spania, Germania, Siberia, Canada, Iran și România.

BlueAir este linia aeriană oficială și partener strategic al HipTrip Travel Film Festival.

Sponsori principali: Vivolis Travel, Vivolis Flavors, 1001 Adventures, DCS+ Travel Technologies

Parteneri strategici: Hotel Capitol București, Sloop, TNT

Parteneri instituționali: Arhiva Națională de Filme, Centrul Cultural „Rabindranath Tagore”

Parteneri media: Digi24, Digi World, Digi Film, UTV, Zile și Nopți, Tanănana, Cinemarx, Ziarul Metropolis, viajoa.ro, minicalatorii.ro, thetrends.ro, lipa-lipa.ro, travelzoom.ro, triptil.ro

HipTrip Travel Film Festival este un proiect derulat de Fundaţia OVI.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează