Asociația The Social Incubator a împlinit 5 ani de fapte bune în beneficiul tinerilor defavorizați din România

0

Asociația The Social Incubator, organizație non-profit care susține, în mod direct, integrarea socială și profesională a tinerilor defavorizați din România, a împlinit 5 ani de activitate. Începând din anul 2014, organizația dezvoltă și implementează, la nivel național, o gamă de servicii personalizate și soluții inovatoare menite să susțină integrarea pe termen lung a tinerilor defavorizați, cu precădere cei care au crescut în mediul instituțional și care au părăsit – sau urmează să părăsească – sistemul de protecție a copilului.

La pragul de 5 ani de existență, impactul organizației se traduce în 20 de județe acoperite, 3.540 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 612 tineri sprijiniți în procesul de integrare socio-profesională, la nivel național.

În urmă cu 5 ani, un grup de prieteni, printre care mă număr și eu, a decis să construiască un program care să faciliteze integrarea pe termen lung în societate a tinerilor defavorizați. Nu ne imaginam, în acel moment, că vom avea impactul extraordinar pe care îl vedem astăzi. Sunt nespus de mândru de evoluția organizației, de echipa care face posibil succesul ei și, mai ales, de tinerii care ne-au trecut pragul și au devenit adulți independenți și demni. La mulți ani, Asociația The Social Incubator!” – Ionuț Pascu, Președinte & Membru fondator

Acum 5 ani se năștea o poveste frumoasă, una din care sunt extrem de mândră să fac parte încă de la început, ca prim angajat al organizației. The Social Incubator înseamnă speranță, independență, demnitate; înseamnă sute de tineri pe care i-am ajutat să devină oameni mari. Alături de partenerii care ne susțin în tot ceea ce facem, suntem arhitecți de fapte bune pentru unii dintre cei mai vulnerabili tineri din România. Suntem foarte recunoscători că am ajuns aici. La cât mai mulți ani de fapte bune!”Adriana Preda, Director Executiv

Aniversarea a fost marcată printr-un frumos eveniment de celebrare, găzduit cu generozitate de Secția Comercială a Ambasadei Austriei, la care au luat parte beneficiari, sponsori, donatori, parteneri, susținători și voluntari care fac posibil succesul organizației.

Gazda evenimentului: Advantage Austria

Catering: Bucate pe Roate

Susținătorii evenimentului: Arca Group | Cabina Foto | Coca-Cola HBC România | Kenosis | Lumini Terasa | Meli Melo | Soul Quartet | The Flower Society

Susținătorii tombolei: E3 by Entourage | Heartwood | Malvensky | Noblezza | Pata Negra | Pescariu Sports & Spa | Smiling Shoes | Stephan Pelger | SuntUnCopac | Swiss Color Academy | Zabola Estate

Credit Foto: Claudiu Tașbac | Mihai Vasilescu | Ștefan Balica

Despre Asociația The Social Incubator

Asociația The Social Incubator este o organizație non-profit, înființată în 2014 de către un grup de profesioniști și prieteni care au creat o platformă pentru inițiativele cu impact social semnificativ în viața persoanelor marginalizate din punct de vedere economic sau social (tineri din centre de plasament, femei în situații de risc, vârstnici). Misiunea organizației este integrarea socio-profesională a persoanelor aflate în dificultate, prin ateliere de instruire și soluții de antreprenoriat inovative. Inițiativele organizației respectă patru principii directoare: impactul social este direct, sustenabil, scalabil la nivel național și obținut prin soluții noi, creative.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.