Asociaţia Culturalis invită liceeni să-şi modeleze oraşul

0

În weekendurile 10-11 şi 17-18 octombrie 2015 echipa Asociaţiei Culturalis derulează trei ateliere cu 30 de liceeni ai Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Bucureşti. Prin activităţi practice, elevii sunt încurajaţi să cunoască Bucureştiul şi să descopere istoria şi viaţa oraşului din zona în care învaţă şi cea în care locuiesc.

Afiş_ateliere_Modelează-ţi oraşul

În primul atelier adolescenţii vor explora printr-un tur zona din vecinătatea liceului lor şi vor realiza fotografii, iar în a doua şi a treia întâlnire vor concepe hărți mentale cu propuneri de intervenţii de modelare a spațiului urban din zona explorată şi, respectiv, din cartierele în care locuiesc. Fotografiile şi hărțile create de elevi vor fi reunite într-o expoziţie organizată în data de 28 octombrie la Casa Memorială „Ion Mincu”.

Atelierele din cadrul proiectului „Modelează-ţi oraşul” sunt născute din nevoia de a crea o relaţie sustenabilă între adolescenţi şi oraşul în care trăiesc şi de a le dezvolta spiritul civic pentru a trece de la statutul de simpli locuitori la cel de viitori cetăţeni responsabili şi implicaţi în comunitate. „Modelează-ţi oraşul” este mai mult decât un proiect pilot, este un îndemn către adolescenţii din Bucureşti să îşi descopere oraşul, să îi preţuiască farmecul şi frumuseţile, să îi înţeleagă neajunsurile şi să îşi dorească să contribuie pozitiv la viitorul său.

Proiectul se derulează în perioada 15 august – 1 noiembrie 2015 în cadrul Anualei de Arhitectură Bucureşti 2015 cu sprijinul Filialei Teritoriale Bucureşti a Ordinului Arhitecţilor din România.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează