Artă și tehnologie într-un proiect european la CNDB

0

Național al Dansului București (CNDB) găzduiește în luna februarie o rezidență artistică la care participă patru artiști internaționali.

Sarah Fdili Alaoui, John Sullivan, Bartosz Ostrovski și Léo Chédin, artiști și cercetători la intersecția muzicii, coregrafiei și dansului, se află la București în luna februarie și lucrează la piesa „For Patricia”, o odă adusă postmodernismului în dans. „Pentru Patricia” sau pentru Trisha, este o piesă realizată în onoarea uneia dintre inventatoarele postmodernismului, Trisha Brown (1936-2017), ale cărei stiluri coregrafice au contestat noțiunile tradiționale despre dans și au împins limitele dansului prin extinderea a ceea ce înseamnă mișcare și coregrafie. 

„La fel ca Brown, care a explorat structuri coregrafice precum acumularea, repetarea, inversarea etc., și noi explorăm modalități în care putem folosi structuri compoziționale generate prin Inteligență Artificială (IA) pentru a organiza modele coregrafice și sonore simple. Vedem IA mai degrabă ca pe un schelet al piesei, în loc să preia rolul unei scenografii interactive. IA creează partitura pe care dansatorii și muzicienii o interpretează pe scenă.”

O piesă care se actualizează de fiecare dată

Fiecare reprezentație este o piesă reînnoită în care atât dansatorii, cât și muzicienii interpretează o partitură nouă pe care IA îi conduce să o interpreteze. Aceste partituri sunt afișate vizual pe scenă pentru ca publicul să descifreze modul în care se dezvoltă dansul și muzica, menținând totuși un sentiment de ambiguitate care oferă o experiență estetică a mișcării și muzicii în sine. 

Rezidența are loc în cadrul proiectului european „Mișcare, inteligență digitală și public interactiv” (MODINA). Proiectul își propune să extindă posibilitățile creative ale spectacolelor de dans contemporan și să sporească experiența publicului cu ajutorul tehnologiei digitale – cu accent pe explorarea inteligenței artificiale (AI) și a interacțiunii cu publicul, la fața locului și online.  Partenerii proiectului sunt trei instituții academice și cinci centre de dans, din șase țări, și anume: Universitatea din Tallinn (Estonia), Sõltumatu Tantsu Lava (Estonia), Hochschule Düsseldorf (Germania), tanzhaus nrw (Germania), ITI, IST-ID – Universitatea din Lisabona (Portugalia), Kino Siska (Slovenia), Trafo (Ungaria), Centrul Național al Dansului București – CNDB (România).

Prezentare publică la care accesul spectatorilor este gratuit.

Prezentarea publică work-in-progress a lucrării dezvoltate în cadrul rezidenței va avea loc vineri, 1 martie, de la ora 19:30. Intrarea este liberă, cu rezervarea locurilor la următorul link: https://forms.gle/kqMEPUm8QXjpELE38.

Partener media principal: Radio Guerrilla

Parteneri media: Agerpress, Elle, Happ.ro, Iscoada, Liternet, Radio România Cultural, Revista Arta, Revista Golan, The Institute, Zile și nopți, Zeppelin

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.