ARIL lansează Campania de strângere de fonduri pentru dotarea Secţiei de hematologie a SUUB

0

Asociaţia Română Împotriva Leucemiei (ARIL) lansează Campania de strângere de fonduri pentru dotarea Laboratorului secţiei de hematologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) cu un flowcitometru nou, proiect în valoare de circa 200.000 de euro.

Flowcitometrul este cel mai exact instrument de diagnosticare pentru cancerul sangvin, cunoscut la ora actuală, toate marile centre hematologice din lume având astfel de aparate în componenţa laboratoarelor.

“Este nevoie de 200.000 de oameni care să doneze câte 5 lei (echivalentul aproximativ al unui euro) şi în felul asta vom reuşi să strângem aceşti bani şi să cumpărăm aparatul, prin care anual aproape 10.000 de bolnavi de leucemie vor putea primi un diagnostic corect, detaliat şi rapid”, a declarat Monica Bunaciu, preşedinta ARIL.

Aproximativ 90% din cazurile de leucemie se înregistrează la adulţi, iar, la nivel mondial, unul din patru oameni poate dezvolta pe parcursul vieţii o formă de cancer.

„Flowcitometrul este un aparat de înaltă performanţă, prin care putem să analizăm starea celulelor. Aceste boli hematologice sunt cauzate de malignizarea celulelor. Pentru a putea identifica patologiile, trebuie să facem o analiză modernă, la nivel celular. Personal, lucrez cu un aparat construit înainte de anul 2000, vechi de 14 ani, care a fost conceput acum mai bine de 20 ani. Este evident că trebuie înlocuit cu un aparat ce trebuie să corespundă cerinţelor actuale”, a explicat Horia Bumbea, medic hematolog primar, vicepreşedinte al Asociaţiei de Citometrie din România.

arilÎn România, la ora actuală, există numai câteva astfel de aparate performanţe, care sunt menite să deservească toţi bolnavii de cancer sangvin, fie adulţi sau copii. În situaţia actuală, cu mii de bolnavi de leucemie anual, acest număr este total insuficient.

Tocmai de aceea, ARIL va organiza cu sprijinul Primăriei Otopeni în data de 4 decembrie 2013, ora 18:30, la Centrul Cultural “Ion Manu” (Otopeni), primul eveniment din cadrul campaniei. Este vorba despre Spectacolul caritabil „Alice în ţara minunilor„, care va fi susţinut de copiii de la Şcoala de dans şi actorie Ec ART Studio.

În preambulul evenimentului, în foaierul centrului cultural, va fi organizată, de asemenea, şi o expoziţie de desene, donate de care elevi ai claselor IV-VII ale şcolilor din Otopeni şi Periş. Desenele vor fi scoase la licitaţie pentru sume care pornesc de la 5 lei.

Până în prezent, în 2013, la nivel mondial, s-au înregistrat 48.610 de cazuri noi de leucemie, dintre care 23.720 s-au soldat cu deces. Potrivit statisticilor întocmite anul trecut, România ocupă locul 10 în rândul statelor europene în cazul incidenţei cancerului. Rata îmbolnăvirilor avansează cu 0,1% în fiecare an, trendul crescător fiind identificat în ultimii zece ani.

—-

Despre ARIL

Asociaţia Română împotriva Leucemiei a fost înfiinţată în 2006 de Monica Bunaciu, care a învins leucemia după o lungă lupta. ARIL s-a implicat până în prezent în cazurile câtorva mii de pacienţi, ajutându-i să se trateze în ţară sau în străinătate.

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.aril.ro.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează