Aproape 800 de copii din proiecte sociale și voluntari au participat sâmbătă la cel mai mare eveniment de Scrabble din România

0

Sâmbătă, 21 iunie, United Way România a adus împreună aproape 800 de copii din proiectele susținute de organizație și voluntari din București, Timișoara și Cluj-Napoca pentru a petrece o dimineață cu Scrabble și voie bună.

Evenimentul Doborâm recordul la fapte bune! face parte din programul internațional „Day of Action”, sărbătorit în fiecare an de către toate organizațiile United Way din întreaga lume. Ziua de 21 iunie, a solstițiului de vară, a fost aleasă tocmai pentru că este cea mai lungă zi din an, așa că cei care aleg să o petreacă în folosul comunității au mai mult timp la dispoziție pentru fapte bune. De exemplu, în Statele Unite, în Los Angeles, peste 100 de voluntari au pregătit aproape 300 de pachete „de casă nouă” pentru oameni ai străzii care au fost recent integrați în locuințe sociale, în timp ce în India, în jur de 200 de voluntari de toate vârstele au plantat 500 de copaci într-unul dintre parcurile naturale de lângă Mumbai.

Scrabble Bucuresti 1

În București, evenimentul a fost, în același timp, o încercare de a depăși un record mondial pentru cele mai multe jocuri de Scrabble desfășurate simultan. La Școala Ruth din capitală, unul dintre proiectele susținute de United Way România, s-au adunat aproape 700 de copii și tineri din proiecte sociale, voluntari și susținători ai organizației. Aceștia au jucat Scrabble împreună, au învățat unii de la ceilalți și s-au bucurat de începutul vacanței, iar copiii au plecat acasă cu câte un joc pentru a-și exersa și mai departe vocabularul, cunoștințele de matematică și creativitatea. În același timp, peste 100 de copii și voluntari s-au împrietenit și s-au întrecut la format cuvinte în Sala Vieneză de la Timișoara la Școala Christiana din Cluj-Napoca, unul dintre proiectele locale susținute de United Way.

Astfel, cu ajutorul tuturor participanţilor şi al partenerilor, am reuşit să organizăm cel mai mare eveniment de Scrabble din România. Şi mai important este că toţi jucătorii s-au simţit minunat împreună. Mulţi dintre voluntari s-au bucurat să îşi descopere o nouă pasiune pentru Scrabble şi plecat acasă hotărâţi să joace în continuare, în timp ce copiii au avut parte de o zi educativă, distractivă şi cu totul specială:

A fost o mare bucurie pentru noi şi pentru copii să participăm la evenimentul de sâmbătă. I-a prins foarte tare jocul, chiar dacă li se pare greu acum, la început, multora dintre ei. Unii dintre ei nu merseseră cu metroul niciodată; până şi acest lucru a fost impresionant pentru ei. A fost o zi minunată, a declarat Maria Neagoe, coordonatorul unuia dintre proiectele sociale susţinute de United Way.

O mare parte dintre cei 500 de copii care au participat la eveniment fac parte din programul Învață să reușești, prin care United Way România susține copii și tineri fără posibilități materiale să termine școala. Prin Academia părinţilor şi Academia profesorilor, adulţii care au cel mai mare impact în dezvoltarea copiilor devin mai pregătiţi să lucreze împreună şi să depăşească momentele dificile, astfel încât copiii să primească tot sprijinul de care au nevoie, atât acasă, cât şi la şcoală şi în centrele de zi/after-school.

Scrabble Bucuresti 3

Copiii nu pot avea o educaţie completă fără nişte modele de reuşită. De aceea United Way a creat un program de tutorat şi mentorat prin care voluntari de toate vârstele şi din diferite domenii citesc cu copiii, îi ajută la diferite materii, îi încurajează să-şi descopere noi pasiuni sau, în cazul mentorilor, devin prieteni pe o durată mai lungă cu un adolescent sau un tânăr şi îl/o ajută să îşi construiască un plan de viitor. Un copil învaţă lucruri noi chiar şi dintr-un joc de Scrabble de o oră şi se simte bine sau poate îşi face şi un prieten nou; iar, pentru voluntari, este o ocazie să facă o faptă bună, a declarat Cristina Damian, Director Executiv al Fundaţiei United Way România.

Evenimentul Doborâm recordul la fapte bune! a fost organizat cu susţinerea partenerilor: Federaţia Română de Scrabble, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Fundaţia Balul Vienez de la Timişoara, Şcoala Ruth, Şcoala Christiana, TNT, 3M, Coca-Cola HBC România, Vertex Cleaning, Xerox, Elixir Press, Astrid Media Production, Wave Division, Webspire, Prima TV, City Nights Bucureşti şi Zâmbim pentru România.

Despre United Way România

United Way România este o fundație românească independentă afiliată la United Way Worldwide. În România organizația beneficiază de ajutorul a peste 950 de voluntari, 55 de companii  și 3.000 de donatori și are ca scop îmbunătățirea calității vieții în comunitate prin încurajarea donațiilor individuale, corporatiste și a voluntariatului, pentru ca toată lumea să aibă șanse egale la educație, sănătate și un venit decent. Anul acesta, United Way împlineşte 10 ani în România, timp în care a ajutat aproape 38.000 de oameni din comunităţi defavorizate.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează