Apollo111 deschide anul cu doua spectacole noi

0

ÎNCEPUT DE AN LA APOLLO111: ultimele reprezentații semnate Radu Jude, un nou spectacol regizat de Alexandru Maftei și un nou spectacol pentru copii

București, 4 ianuarie 2017. Cel mai nou teatru din București, Apollo111, deschide anul 2017 cu ultimele șase reprezentații ale spectacolului „ALI: Frica mănâncă sufletul”, în regia lui Radu Jude. Liliana Ghiță se întoarce pe scena din București în rolul unei femei trecute de prima tinerețe care se îndrăgostește de un imigrant marocan cu treizeci de ani mai tânăr. Începutul de an la Apollo111 este marcat și de a doua producție a teatrului, „După Ploaie”, în regia lui Alexandru Maftei, și de un nou spectacol pentru copii: „Carina pe drumul spre casă”.

adina-lucaciu-irina-velcescu-andrei-barbu-in-carina-pe-drumul-spre-casa

După o serie de spectacole jucate cu sala plină în luna decembrie, „ALI: Frica mănâncă sufletul” își încheie, în prima parte a lunii ianuarie, durata de viață pe scena teatrului care se află în Palatul Universul. Pe lângă Liliana Ghiță, în rolurile principale din acest spectacol despre rasism și prejudecată joacă Kamara, Amir Shafizadeh, Adina Cristescu, Eduard Cîrlan și Ilinca Hărnuț. Scenografia este semnată de Iuliana Vîlsan, iar light designul de către Tudor Lucaciu. Biletele se pot cumpăra online sau de la casa de bilete a teatrului, zilnic între orele 12:00 – 17:00.

Producțiile Apollo111 se joacă doar timp de șase săptămâni, iar fiecare stagiune are un alt director artistic, care propune o altă temă. Primul care își asumă acest rol este actorul Bogdan Dumitrache, tema propusă fiind teatru-film.

Cel de-al doilea spectacol produs integral de Apollo111 va avea premiera în luna februarie. „După Ploaie” va fi regizat de Alexandru Maftei, cunoscut publicului român pentru filmele sale (Bună, ce faci?, Domnișoara Cristina), seriale (Cu un pas înainte, Lombarzilor 8) și teatru (Șase din 49). Textul este scris de spaniolul Sergi Belbel, iar scenografia e semnată de Vali Ighigheanu. Distribuția va fi anunțată curând.

Și teatrul Apollo111 pentru Copii pregătește un nou spectacol. „Carina pe drumul spre casă”. Acesta spune povestea unei fetițe care se pierde de părinții ei într-unul dintre mall-urile bucureștene. Ajunsă singură pe străzile orașului, Carina trebuie să găsească drumul spre casă. Un drum pe care îl petrece alături de Margo – pisica orașului, cea care știe fiecare stradă, fiecare bloc (mai nou sau mai vechi), fiecare piață cu tarabe sau fără, fiecare stație de metrou sau de troleibuz. Astfel, Carina are parte de o experiență unică. Spectacolul este produs de 111 Film & Entertainment în parteneriat cu Apollo111 și regizat de Oana Răsuceanu. Din distribuție fac parte Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu și Adina Ștețcu, decorul și costumele sunt semnate de Anca Lazar, muzica de Petre Ancuța, iar ilustrația muzicală de Vasile Manta. Biletele se pot cumpăr online sau la casa de bilete a teatrului.

În continuare, în diminețile de weekend, copiii și părinții lor sunt invitați și pe Tărâmul din Globul Fermecat, în regia lui Iris Spiridon, cu o scenografie semnată Iuliana Vîlsan. Povestea inspirată de Crăiasa Zăpezii a lui H. C. Andersen îi are în rolurile principale pe Ioana Marcoiu

Vlad Bîrzanu, Ana Maria Moldovan, Ghighi Eftimie și Nicoleta Lefter. Biletele se pot cumpăra, de asemenea, online.

Apollo111 a fost deschis în luna noiembrie 2016 în corpul B al Palatului Universul și, pe lângă o sală de spectacol, are în componența sa o sală de repetiții, agenția de casting E-Talent și un bar.

Apollo111 include o stagiune principală de teatru în fiecare an, dar și un repertoriu de teatru pentru copii. Spectacolele pe care teatrul le oferă sunt selecționate anual de către un alt director artistic. Apollo111 va reprezenta totodată mixul perfect între vizionarea celor mai bune spectacole, clasice și contemporane și un spațiu de comunicare între public și artiști, antreprenori din domeniul creativ și personalități din domeniul cultural.

www.Apollo111.ro

www.Facebook.com/Apollo111.ro

www.Instagram.com/Apollo111.ro

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează