Apel de proiecte SPOTLIGHT 2019

0

Apelul de proiecte Spotlight 2019 deschis până pe 10 martie

Ediția din acest an a Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight va avea loc în perioada 18-21 aprilie, la București, și marchează, prin tema EuropeLights, președinția României la Consiliul Uniunii Europene și deschiderea Sezonului România-Franța în România. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB.

 

Apelul de proiecte lansat în cadrul celei de-a cincea ediții a Spotlight este intitulat „Europa digitală. Europa viitorului” și este destinat tinerilor artiști (designeri, arhitecți, light designeri etc.) cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani. Cei interesați mai au timp să înscrie, până pe 10 martie, propunerile de proiecte care au la bază lumina și tehnologii bazate pe lumină.

Propunerile de proiecte trebuie să fie în stadiu de schiță și să abordeze în mod creativ tema „digitalizării” aflată pe agenda tuturor statelor europene. Tema „Europa digitală. Europa viitorului” este formulată în contextul schimbărilor socio-culturale determinate de folosirea la scară largă a noilor tehnologii – la nivel european și internațional – schimbări care se referă la modul în care comunicăm astăzi, la schimbările în comportament, la nevoile de interacțiune și control – prin intermediul tehnologiei – a mediului înconjurător, dar și la avantajele  pe care le creează folosirea tehnologiei.

Apelul de proiecte urmărește să prezinte publicului cele mai inovatoare instalații care să să deschidă astfel noi perspective, noi abordări și noi moduri de interpretare a acestui subiect, în context european. De asemenea, ei vor trebui să răspundă, prin proiectele propuse, la cel puțin una din următoarele întrebări: Cum va arăta Europa în viitor?, Cum se traduce Europa în limbajul digital?, Analog vs. Digital – Europa de ieri și de azi.

 

Sunt așteptate proiecte care folosesc lumini inovatoare (sky tracers, arhitecturale, lumini de spectacol), lumini convenționale (leduri, becuri, neoane), sculpturi kinetice cu sisteme optice (oglinzi, kaleidoscoape, prisme) sau orice alt tip de instalație artistică.

Câștigătorul va fi anunțat pe 15 martie 2019 și va primi un premiu în valoare de 1.000 de euro, precum și un buget de maximum 5.000 de euro pentru producția instalației. Proiectul câștigător va fi expus în cadrul celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight, în zona pietonală din spatele bisericii Kretzulescu.

Mai multe detalii privind înscrierea, regulamentul concursului și modalitatea de selecție a lucrărilor sunt disponibile pe www.spotlightfestival.ro și pe www.arcub.ro.

Urmăriți-ne pe:     

Detalii pe www.arcub.ro; www.spotlightfestival.ro

Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!

 

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival, și al Zilelor Bucureștiului.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.