Angajații KMG International donează 15,000 USD în cadrul crosului caritabil Rompetrol Run and Care

0

Angajații KMG International au luat startul sâmbătă, 17 iunie, în crosul Rompetrol Run and Care, aflat la cea de-a patra ediție, care a avut loc în parcul Tineretului din București. Peste 300 de angajați din diferite companii din cadrul Grupului au alergat alături de familii și parteneri de afaceri pe distanțe de 5, 10 și 15 km, compania donând 5 USD pentru fiecare kilometru parcurs, pentru a sprijini cauzele Hospice Casa Speranței și ale Asociației pentru Dravet și Alte Epilepsii Rare.

20170617_085205

”Continuăm să promovăm voluntariatul  și activitățile sportive în rândul angajaților și familiilor lor, dar și partenerilor noștri. Suntem mândri că prin acestea putem susține cauze cu un impact deosebit asupra comunității din care facem parte și să ajutăm cât mai multe persoane cu probleme de sănătate. Toți colegii din KMG International sunt deschiși să doneze timp și efort pentru acțiuni caritabile și doresc să le mulțumesc pentru asta”, a declarat Simona Popovici, Director Resurse Umane al Grupului KMG International.

Angajații se implică în acțiuni de voluntariat ale companiilor Grupului în fiecare an, fie în cadrul programelor propuse de către companie, sau în demersuri caritabile proprii. KMG International are peste 5.000 de angajați în România, iar din 2009 a investit peste 9 milioane USD în proiecte de dezvoltare comunitară în țară, depășind 300.000 de beneficiari direcți.

În urma cursei caritabile Rompetrol Run and Care de anul acesta, toate fondurile strânse pentru ”Fundația Hospice Casa Speranței” vor fi alocate îngrijirii medicale a pacienților cu boli amenințătoare de viață, sprijin social și consiliere psiho-emoțională a pacienților și familiilor acestora, iar cele strânse pentru ”Asociația pentru Dravet și alte Epilepsii Rare” vor acoperi o parte din costurile medicale și dezvoltarea activităților dedicate copiilor afectați în centrul de zi.

„Parteneriatul cu Rompetrol este un parteneriat de încredere, de lungă durată, care depășește granițele unei simple colaborări și care ne-a demonstat că atunci când avem alături de noi oameni care înțeleg misiunea noastră și cred în cauza HOSPICE, lucrurile sunt posibile a fi realizate. Ne bucurăm să vedem atât de mulți oameni care vor alerga pentru susținerea cauzei noastre. Salutăm implicarea celor care, prin alergare, vor transmite de fapt un gest de susținere pentru cei care nu mai sunt și familiile lor, pentru cei care sunt și care se confruntă cu o boala incurabilă, pentru toți pacienții HOSPICE Casa Sperantei cărora vrem să le oferim putere să își traiască cu demnitate fiecare zi din viața lor” – Mirela Nemțanu, CEO HOSPICE Casa Sperantei

Despre KMG International

KMG International este un investitor durabil în economia românească, fiind în același timp un cetățean corporativ responsabil. Prin programul Grupului, „Împreună pentru Fiecare”, acesta a implementat 101 proiecte de mediu și de sănătate în întreaga țară. Dintre parteneriatele noastre strategice cu societatea civilă amintim – suținerea pentru SMURD, a Galei Societății Civile, a Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.

Deținut de KazMunayGas Kazakhstan, Grupul KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 12 piețe principale. În România, Grupul operează rafinaria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an, Rafinăria Vega Ploiești – cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905), dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 740 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 stații de îmbuteliere GPL, 7 depozite.

Totalul investițiilor realizate de KMG International în România se ridică la 4 miliarde de dolari, în timp ce nivelul contribuțiilor sale la bugetul de stat depășește 12 miliarde de dolari, in perioada 2007-2015.

Facebook

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează