Am o dambla :)

0

12318097_10153396529628246_1884997954_o

„În 2015, mi-am atins obiectivele…unele din ele. Ar mai fi 1-2 lucruri pe listă dar…a intervenit altceva. Poate la anul…“

Îți sună cunoscut textul de mai sus?

Dacă da, atunci pe 8 Decembrie te invităm la Atelierul Damblalelor, unde ne vom pune la cale damblalele pe 2016!

Ce înțelegem noi prin ‘dambla’? Acel lucru care a tot fost amânat din varii motive. O dorință arzătoare de a face lucruri care ne fac fericiți. Și care ne completează. De la mers pe munte, cântat la chitară, până la a deschide o afacere.

Experiența din cadrul atelierului

Pe 8 Decembrie, la Seneca Anticafe, vor fi  2 ore doar pentru tine și pentru ceea ce vrei să realizezi de acum înainte.

Începem atelierul cu 6 povești diferite, dar la fel de savuroase. Invitații noștri ne vor povesti cum au realizat proiecte personale sau profesionale, care până nu demult păreau iluzii.

Apoi, lucrând în grupuri mici alături de alți participanți, vei crea propriul „Dambla Board 2016“.        Vei pleca cu un plan de acțiuni concrete și cu încrederea că le poți duce până la capăt, așa cum ți-ai propus.

Atelierul damblalelor din 2016 va fi facilitat de Alexandra Cilliota, trainer și co-fondator Stai Să-ți Povestesc și de Ionuț Zaharia, fondator amodambla.ro .


Detalii despre program și înscriere, aici.

Cei 6 invitați speciali vor fi:

  • Anna Heijker: Specialist în Comunicare, Antreprenor
  • Kurt Weber: Consultant, Antreprenor
  • Ariel Constantinof: Blogger, Antreprenor-Social
  • Amalia Savinescu: Educator vizual, Photographic Coach & Visual Story Maker
  • Daniel Marcu: Manager și corporatist de profesie, coach și trainer în timpul liber
  • John McKellar: Fondator ONG, Voluntar

Taxa de participare: 55 RON. Ea include o gustare + o băutură caldă + atelierul practic

Despre amodambla.ro

Acum mai bine de 2 luni, am lansat site-ul amodambla.ro cu scopul de a-i ajuta pe oameni să își realizeze obiectivele sau altfel spus, sa își facă damblalele.

La întrebarea „Ce s-ar întâmpla daca nu ți-ai face damblaua?“, mulți dintre voi au răspuns că ar fi nemulțumiți sau neîmpliniți. Astfel, am decis ca primul eveniment organizat oficial de amodambla.ro să aibă ca obiectiv motivarea și ieșirea noastră din zona de confort în 2016.

Te așteptăm cu drag și multă voie bună pe 8 Decembrie, ora 18.30, la Seneca Anticafe, să ne punem la cale damblalele!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează