Am lansat raportul „Încă doi ani de beznă și vorbe goale?” – Al doilea an de mandat la Primăria Capitalei 

0

Astăzi, 26 iulie, asociaţiile ActiveWatch, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică și Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România – OPTAR au lansat raportul „Încă doi ani de beznă și vorbe goale?” (Link Raport:  https://bit.ly/2mPzP13 ) raport de analiză al celui de-al doilea an de mandat al Primarului General și al Consiliului General.

Raportul a fost transmis către Prefectul Municipiului București, dna Speranța Cliseru, sub formă de sesizare oficială cu privire la 626 proiecte de Hotărâre cu caracter normativ pe care Consiliului General al Municipiului București le-a votat în perioada 30.06.2017 – 14.06.2018, deși nu au trecut prin procedura de transparență decizională prevăzută de Legea 52/2003.

Organizaţiile semnatare ale Raportului au avut în vedere activitatea Consiliului General și pe a Primarului General în cel de-al doilea an de mandat. Au fost analizate ședințele din perioada iunie 2017 – iunie 2018.

Având în vedere expertiza celor trei organizații, principalele domenii pe care le-am analizat au fost: transparența procesului decizional și democrația locală, proiectele care vizează categoriile vulnerabile, inclusiv problematica locuirii sociale; proiectele care vizează mobilitatea urbană. Vom pune la dispoziția publicului și baza de date completă (în format deschis) cu toate proiectele de hotărâre de Consiliu General.

Link Raport:  https://bit.ly/2mPzP13 

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.