Ajută-ne să împădurim ROMÂNIA!

0

Plantăm fapte bune în România” demarează alături de LS Travel Retail Romania campania Ajută-ne să reîmpădurim ROMÂNIA! începând cu 10 septembrie.

Proiectul își propune ca până pe 22 octombrie, să ii invite pe toți cei care își doresc să contribuie la salvarea pădurilor din România, să se implice direct, prin înscrierea ca voluntari. O alta modalitate prin care doritorii pot participa la campanie este donarea de fonduri, necesare împăduririlor de toamnă.

PFBR -inmedio

Acțiunile de toamnă sunt programate pe 22 noiembrie, iar localitățile vizate de campanie sunt:

1.Tigveni, județul Argeș (se pot înscrie 20 de persoane din orașele Pitești și Curtea de Argeș.Transportul se va face din Pitești);

2. Bălțați, județul  Iași (se pot înscrie 20 de persoane din orașul Iași. Transportul se va face din Iași) ;

3. Peștera, județul Constanța  (se pot înscrie 20 de persoane din orașele Constanța și Medgidia. Transportul se va face din orașul Constanța);

4. Păulești, județul  Prahova (se pot înscrie 20 de persoane din București. Transportul se va face din București).

Înscrierea voluntarilor se face direct la adresa voluntar@plantamfaptebune.ro.

O altă modalitate prin care doritorii se pot implica în campania Ajută-ne să împădurim ROMÂNIA!, este cea financiară, prin donații în cutiile special amplasate în magazinele inmedio, Relay, 1 Minute, So Coffee, Voyage Cafe  și Le Café inmedio sau direct în conturile PFBRo:

RO10 BRDE 445S V007 9050 4450 (RON) și RO11 BRDE 445S V435 2674 4450 (USD).

Colaborarea dintre  Plantăm fapte bune în România”  și LS Travel a început în noiembrie 2013, când 20 de angajați ai companiei au participat, în calitate de voluntari, la plantarea de la Armășești. Ulterior, aceștia s-au alăturat inițiativei și  pentru acțiunea de la Breaza din primăvara acestui an.

Campania „ Ajută-ne să împădurim România”  face parte din proiectul Pădurea Inmedio, demarat în anul 2013, prin care ne propunem să protejăm pădurile, atât prin acțiuni de plantare cât și prin acțiuni de ecologizare a traseelor forestiere.  Prin această campanie, dorim să oferim clienților noștri din diverse zone ale țării,  posibilitatea de a participa ca voluntari la plantări. Astfel, am găsit în ”Plantăm fapte bune în România”, partenerul ideal pentru campania de împădurire, deoarece este singurul proiect care se desfășoară în 12 județe ale țării. Sperăm ca acesta să fie doar începutul iar în anii viitori, să mărim numărul de județe în care să derulăm aceste acțiuni”, a mărturisit  Claudiu Roznovszky, Coordonator Green Team, LS Travel Retail Romania.

Îmi pare bine că proiectul acesta se derulează la nivel național. Până în prezent am avut doar angajații LS Travel implicați în acțiunile noastre. De acum extindem nivelul de implicare și ducem mesajul nostru spre publicul larg. Ce poate fi mai frumos în dezvoltarea demersului dect momentul acesta în care ajungem la oameni pe care nu i-am fi accesat anterior?!” a declarat Liana Buzea, fondatorul „Plantăm fapte bune în România”.

Despre autor

avatar

Înființată în 2008, EcoAssist are drept misiune generarea unei mișcări sociale în domeniul protecției mediului care implică, în primul rând, voluntarii. “Impactul proiectelor realizate prin EcoAssist a dus la mobilizarea unui număr mare de oamenii, iar eu am crezut întotdeauna că oamenii care petrec timp în folosul comunității sunt exact oamenii de care România are nevoie”, mărturisește Liana Buzea, fondator EcoAssist. “Plantăm fapte bune în România” este inițiativa națională de împădurire pe bază de voluntariat, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta a României și începută de EcoAssist în 2011, Anul internațional al pădurilor și Anul European al voluntariatului. Misiunea inițiativei este aceea de a crește și proteja păduri. Din portofoliul EcoAssist, mai fac parte, alături de “Plantăm fapte bune în România” și ale proiecte. EcoAssist este inițiatorul și reprezentantul legal al primei ediții a "Let's Do It, Romania!" – mișcarea internațională de curățarea țării într-o singură zi, prin implicarea societății civile, a cetățenilor și a autorităților, “Salvați Spațiile Verzi”, campanile națională de advocacy și lobby pentru legislația spațiilor verzi sau “Broșura ECO”, ce a avut drept obiectiv promovarea ecologiei în București.

Comentează