AFI Palace Cotroceni invită elevii și studenții la ateliere experimentale în cadrul programului „Școala Altfel”

0

Cu ocazia ediției 2015 a programului educațional „Școala Altfel”, organizat în perioada 6-10 aprilie 2015, AFI Palace Cotroceni  își așteaptă tinerii vizitatori cu un program dedicat, prin organizarea unei serii de activități științifice interactive.

În cadrul celor patru tipuri de ateliere, AFI Palace Cotroceni încurajează cunoașterea unor elemente din mediul înconjurător și nu numai, fiecare având activități personalizate pe categorii de varstă. Astfel, timp de cinci zile, micii și marii exploratori sunt așteptați în centrul comercial pentru a experimenta în cadrul laboratoarelor dedicate învățării neconvenționale.

Scoala Altfel_AFI Palace Cotroceni

Atelierele vor avea la bază discipline precum geografie, fizică aplicată, arte vizuale și sociologie.

În cadrul atelierului de geografie, copiii vor avea ocazia să contribuie la construirea unui oraș verde de 3 metri pătrați, cu ajutorul unor specialiști în planificare teritorială, care le vor explica principiile de bază și criteriile pentru ca orașul să fie ecologic.

De asemenea, în cadrul aceluiași atelier, vizitatorii vor descoperi cum se produce o eclipsă solară, cum pot fi refolosite materialele care în mod normal sunt destinate coșului de gunoi, dar și cum se produce erupția unui vulcan.

La atelierul de fizică aplicată, se va explica și arăta ce înseamnă energia verde, cu ajutorul unor obiecte tematice, precum panouri solare, instalații eoliene și roboți alimentați cu energia produsă pe loc.

În plus, participantii vor avea ocazia să înțeleagă fenomenul levitației în câmpul magnetic și să analizeze structura sunetului.

Atelierul dedicat artelor vizuale va consta în reproducerea unui studio fotografic, în care exploratorii vor descoperi diferite lumi, cu ajutorul echipamentelor foto-video specifice și a programelor dedicate.

Nu în ultimul rând, la atelierul de sociologie și prevenire vor fi organizate activități axate pe comportamente și studii sociologice, prin intermediul cărora copiilor le va fi explicat cum funcționează creierul uman, care sunt tipurile comportamentale și cum pot fi recunoscute și multe alte lucruri interesante.

Programul „Școala Altfel” se organizează în fiecare an în AFI Palace Cotroceni, și vine în întâmpinarea copiilor cu o serie de activități educative și recreative. Anul acesta, vizitatorii de toate vârstele vor avea ocazia să descopere mediul înconjurător și fenomenele aferente, cu ajutorul unor experimente inedite.

Știind că prin exercițiu și joacă tinerii acumulează informațiile mai usor, atelierele vor fi organizate într-un mediu relaxat, AFI Palace Cotroceni reprezentând locul ideal pentru desfășurarea acestor activități.

Continuând seria evenimentelor dedicate tinerilor, în perioada vacanței de Paște, elevii sunt invitați în continuare în AFI Palace Cotroceni pentru a participa la „Săptămâna Creativității”, program bazat pe un concurs de desene creative, cu tema „Știința în viața mea”. Aceasta se va desfășura timp de 4 zile, în perioada 13 – 16 aprilie, și va fi adresat elevilor din clasele I-IV, V-VIII și IX-XII. Nu în ultimul rând, distracția va continua pentru cei mici și în weekendul 17 – 19 aprilie, când LEGO îi va provoca la o misiune specială NINJAGO: să descopere daca sunt Ninja.

Pentru mai multe informaţii despre noutăţile din AFI Palace Cotroceni puteţi accesa pagina de web www.aficotroceni.ro sau pagina oficială de Facebook AFI Palace Cotroceni.

Despre autor

avatar

Eu sunt Andra. Îmi place să descopăr locuri noi şi să le cutreier la pas. Mă scufund uneori în lectură, în căutarea unor momente de linişte care îmi încarcă bateriile. Scriu cu drag despre ceea ce mă face fericită, privind mereu la lucrurile bune din jurul meu. Iubesc ceaiul, ciocolata neagră şi oamenii zâmbitori. Pentru că şi eu sunt unul dintre ei:) Pentru mai multe pilule de optimism, încearcă şi aici www.zambetsisanatate.ro

Comentează