AFI Palace Cotroceni găzduiește finala celei de-a șaptea ediții a Trofeului Pellegrini

0

Pe 7 mai 2016, AFI Palace Cotroceni găzduiește finala celei de-a șaptea ediții a competiției de scrimă Trofeul Pellegrini, organizată de către Federația Română de Scrimă. Evenimentul este unul de tradiție în centrul comercial și va curpinde probele individuale de floretă, feminin și masculin, la seniori.

Trofeul Pellegrini_AFI Palace Cotroceni
Finala Trofelui Pellegrini va avea loc începând cu ora 17:00, lângă patinoarul din incinta AFI Palace Cotroceni. În cadrul competiției vor participa sportivi de performanță, din România, dar și din alte țări, printre care Mălina Călugăreanu- câștigătoarea Cupei Mondiale de juniori și calificată la Jocurile Olimpice de la RIO, Radu Daraban- finalist loc 7 la Campionatul European de seniori 2015. Invitați de onoare vor fi campionii olimpici Laura Badea și Mihai Covaliu, Președinte al Federației Române de Scrimă.

Trofeul Pellegrini reprezintă o apreciere adusă pentru munca și dedicarea a trei generații de sportivi, care au construit bazele scrimei în țara noastră. Turneul se desfășoară încă din anul 2010, în memoria lui Angelo Pellegrini, unul cei mai importanți tehnicieni de scrimă din România, care a pregătit și lansat unii dintre cei mai mari sportivi în frunte cu Ana Pascu, Maria Vicol, Tănase Mureşanu, Constantin Stelian, Ştefan Tapalagă, Tudor Ilie, Ioana Dobrin, Cornel Pelmuş, Gheorghe Matei, Eugenia Ţărăgoiu.

Fiul lui Antonio Pellegrini, Romeo Pellegrini, a continuat munca bunicului și a tatăului său și a antrenat lotul național de tineret, obținând rezultate deosebite la marile campionate.
AFI Palace Cotroceni are o lungă tradiţie în sprijinirea performanţelor sportivilor români. Printre activitățile demarate recent se numără Săptămâna Campionilor, o săptămână dedicată celebrării sportului românesc şi a campionilor acestuia.

Pentru mai multe informaţii despre noutăţile din AFI Palace Cotroceni puteţi accesa pagina de web www.aficotroceni.ro sau pagina oficială de Facebook AFI Palace Cotroceni.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează