Actionarii majoritari ai APEMIN ZIZIN investesc peste 500.000 euro intr-un centru de ingrijire a pielii – DERMACARE CLINIQUE

0

ACȚIONARII MAJORITARI AI APEMIN ZIZIN INVESTESC PESTE 500.000 EURO ÎNTR-UN CENTRU DE ÎNGRIJIRE A PIELII – DERMACARE CLINIQUE

Pornind de la sloganul: „Imaginea ta contează. Meriți mai mult!”, acționarii majoritari ai companiei Apemin ZIZIN au decis să dezvolte un nou proiect de business și au lansat în primăvara acestui an centrul DermaCare Clinique. Cu o investiție de peste 500.000 euro, centrul de îngrijire a pielii este dotat cu cea mai nouă aparatură și tehnologie din domeniu, iar conceptul definitoriu are la bază atmosfera relaxantă, siguranța și profesionalismul personalului.

DermaCare Clinique

Situată pe strada Lt. Petre Linteș nr. 1, în București, clinica DermaCare este un centru de îngrijire a pielii cu echipamente de ultimă generație și specialiști cu o înaltă pregătire în domeniu. Aceasta pune la dispoziția clienților proceduri menite să îmbunătățească condiția pielii, asigurând, în același timp, o senzație de confort și relaxare. Pachetul de servicii oferit de clinică este divers și acoperă mai multe nevoi: cosmetică (tratamente faciale cu aparatură, dar și cu produse cosmetice profesionale), terapii corporale (tratamente de remodelare corporală, împachetări corporale), dar și proceduri de epilare progresiv definitivă.

„Ideea acestui proiect a pornit din experiență proprie. În vâltoarea activităților zilnice, atât femeile, cât și bărbații, acordă prea puțin timp imaginii lor. Astfel, am dezvoltat conceptul DermaCare Clinique, un centru de îngrijire a pielii cu un ambient deosebit, cu echipamente de ultimă generație și profesioniști cu experiență. Venim cu o viziune nouă pe care vrem să o transmitem clienților noștri, așa cum sloganul nostru o arată: Imaginea ta contează. Meriți mai mult!”, a declarat Laura Lazăr, CEO DermaCare Clinique.

Tratamentele recomandate de specialiștii DermaCare Clinique

DermaCare Clinique le propune clienților săi la dispoziție o serie de tratamente revoluționare, precum procedurile OXYJet Leo DeLuxe by Nora Bode, tratamentele de remodelare Body Farm by Eximia, dar și servicii de epilare cu diode laser de ultimă generație Flash X-Press.

Celulele pielii au nevoie de o sursă de energie, oxigenul, pentru a funcționa în condiții optime. Prin tratamentul cu OxyJet Leo DeLuxe, ingredienții activi acționează în adâncimea dermei, îmbunătățindu-i producția de colagen și asigurându-i o textură vizibil redefinită. Procedura se efectuează fără ace, eficient și sigur, pentru un ten proaspăt și vitalizat.

Pentru remodelarea corpului, specialiștii DermaCare Clinique propun o inovație tehnologică menită să suplinească chirurgia estetică. Tratamentul Body Farm by Eximia este non invaziv, eficient în diminuarea țesutului adipos, nivelează imperfecțiunile de la nivelul pielii, ajută la redobândirea fermității acesteia și la tratarea vergeturilor. Totodată, acest aparat este utilizat și în tratamente faciale care au ca scop diminuarea ridurilor, acțiunea reparatorie a cicatricilor post acneice și a petelor pigmentare.

DermaCare Clinique oferă și servicii de epilare progresiv definitivă cu laser. Procedura are la bază cea mai nouă tehnologie în domeniu și este cea mai eficientă și mai sigură metodă de pe piață, pentru o piele mereu fină. Tratamentul se poate efectua și vara, iar avantajul major al diodelor laser este eficiența dovedită pe pielea mai închisă la culoare și chiar pe pielea bronzată. De altfel, este singurul tratament cu laser care acționează eficient în astfel de situații.

Mai multe detalii despre serviciile oferite de DermaCare Clinique, precum și despre prețuri și ofertele lunare disponibile pot fi găsite pe: clinicadermacare.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează