Academia Rowmania revine pe Dâmbovița!

1

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 declară deschis sezonul 2018 al Academiei Rowmania, singura modalitate a publicului de a ajunge la suprafața apei Dâmboviței, râul inteligent al Bucureștiului. Începând de sâmbătă, 16 iunie, și până în octombrie Academia Rowmania vă invită la felurite activități recreative, în centrul Bucureștiului, pe luciul apei de lângă Biblioteca Națională a României, pentru scurte momente de escapadă din forfota urbană.

Asociația Ivan Patzaichin și SupAcademy România vă așteaptă de luni până vineri, după 17:00, iar în week-end toată ziua, la plimbări cu canotca sau pe placa de SUP (Stand Up Paddle). Dacă după plimbare doriți să rămâneți pe apă, Kaufland România vă pune la dispoziție zonele de relaxare aflate pe pontoane plutitoare. În week-end-uri veți putea lua lecții de vâslit și SUP, vă veți putea întrece în concursuri sau vă veți bucura de concerte pe apă, seri de teatru, film și stand-up comedy. Cel mai important lucru este că niciun week-end nu va semăna cu altul!

Sâmbătă, 16 iunie, de la 14:00, deschiderea sezonului se va face în ritmuri electro-funk, pe muzica celor de la Crew S, UFe și Mo Fayah. Veți avea astfel ocazia să vă răspundeți la întrebarea „Cum se poate petrece timpul în natură chiar în inima Bucureștiului?”

Academia Rowmania, proiect inițiat de Asociația Ivan Patzaichin împreună cu Sup Academy România și susținut de Kaufland România, oferă bucureștenilor un loc în care să își petreacă serile de vară înconjurați de natură și încurajează practicarea sporturilor de apă pentru agrement.

Parteneri în proiect sunt Biblioteca Națională a României, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement.

Cu sprijinul: DC Communication, AQUA Carpatica, Alro Slatina, Apele Romane, Societatea Română de Radiodifuziune și BucurestiFM.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.