A mai rămas o lună până la cea de-a opta ediție a Galei Premiilor Participării Publice

0

În 2009 ne apropiam cu pași repezi de termenul de 20 de ani, dat de Silviu Brucan românilor, pentru a  „deprinde democrația”. Dar noi știam că în țară erau oameni și organizații care erau de mult implicați în lupte mai mici sau mai mari pentru democratizarea societății. Atunci am decis să le dedicăm o gală care să confirme că întunecata tranziție e pe cale de încheiere și că există printre noi oameni cu inițiativă, care vor să participe la viața cetății. Erau cei care refuzau cu încăpățânare să stingă lumina. Dimpotrivă, doreau să o țină aprinsă în comunitate, ba chiar să-i inspire și pe alți concetățeni.

unnamed
Anul acesta celebrăm 7 ani de lumină civică. Cu fiecare ediție a Galei Premiilor Participării Publice a crescut numărul de proiecte civice care au contribuit semnificativ la rezolvarea unor probleme din comunități.

Premianţii Galei ne inspiră în fiecare an, ne arată tuturor drumul şi ne fac mai încrezători în puterea civismului din România.

Pe 23 martie ne revedem la cea de-a opta ediție a Galei.

Te invităm să urmărești LIVE pe Facebook evenimentul pentru a-i vedea pe cei care nu au abandonat lupta nici în 2016 și au aprins lumina civică în comunitățile lor.

Despre autor

avatar

Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe este o organizație neguvernamentală a cărei misiune este de a acționa pentru ca deciziile publice să raspundă nevoilor și dorințelor actorilor sociali.

Comentează