7 centre de accesibilizare a cursurilor pentru studenţii nevăzători

0

Singura lumină pe care o puteţi dărui unui orb este cea a cunoaşterii

Fundaţia Cartea Călătoare anunţă finalizarea proiectului „Cursuri accesibile pentru studenţii nevăzători”, proiect finanţat cu suma de 208.000 lei de Fundaţia Orange România  în cadrul programului „Lumea prin culoare şi sunet” 2013-2014.

Prin acest proiect, derulat în parteneriat cu 5 universităţi din România:

Universitatea Babeş Bolyai din Cluj-Napoca;

Universitatea Bucureşti;

Universitatea A. I. Cuza din Iaşi;

Universitatea de Vest din Timişoara şi

Universitatea Oradea,

au fost create 7 centre de accesibilizare a cursurilor pentru studenţii nevăzători.

În fiecare centru a fost instalat un sistem format dintr-un computer cu soft de recunoaştere a caracterelor şi o multifuncţională A3 care permite scanarea cărţilor sau tipărirea lor cu caractere mari, precum şi transformarea lor în format electronic. Formatul electronic poate fi citit de nevăzători cu ajutorul unor programe speciale cu sinteză vocală.

În centrele din Cluj-Napoca şi Focşani s-au achiziţionat imprimante Braille care au furnizat la cerere cursuri imprimate în scrierea specifică nevăzătorilor.

Peste 40 studenţi voluntari au scanat cărţi pentru colegii lor nevăzători. Cursurile tehnice, mai greu de accesibilizat, au fost realizate de specialiştii Fundaţiei Cartea Călătoare. În acest moment se finalizează şi biblioteca digitală www.carteacălătoare.ro, care va conţine cursurile accesibilizate prin acest proiect şi multe alte titluri, puse gratuit la dispoziţia actualilor şi viitorilor studenţi nevăzători.

50 de studenţi nevăzători au putut beneficia deja de serviciile gratuite oferite prin acest proiect. 17 dintre ei au primit un ajutor financiar pentru a-şi achiziţiona echipamente asistive care să îi ajute în procesul de învăţare.

În plus, în cadrul acestui proiect au fost accesibilizate şi câteva manuale. Sperăm ca  elevii care le vor folosi să devină în curând viitori studenţi în cadrul acestor universităţi care s-au arătat atât de binevoitoare pentru a facilita accesul nediscriminativ la educaţie.

Cele 5 centre de accesibilizare vor continua să ofere pe termen lung aceleaşi servicii actualilor şi viitorilor studenţi cu deficienţă de vedere, cu sprijinul universităţilor şi al studenţilor voluntari.

„Accesibilitatea este o condiţie esenţială de realizare a învăţării, iar accesibilitatea conţinuturilor informaţionale, în vederea învăţării pentru persoanele cu dizabilităţi  de vedere, este vitală. Ultimul Raport Global UNESCO (2013) consideră că persoanele cu dizabilităţi întâmpină nenumărate bariere privind accesul la informaţie, educaţie şi lipsa oportunităţilor profesionale.” Conf. univ. dr. Adrian Roşan, Departamentul de Psihopedagogie Specială Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Universitatea Babeş-Bolyai

„Personal, m-am bucurat să aflu că există persoane cărora le pasă de modul cum îşi desfaşoară activitatea un nevăzător, de dificultăţile pe care acesta le întâmpină pe drumul atât de abrupt al integrării sociale şi academice. Nu de puţine ori, atât în şcoala generală, cât şi în liceu, m-am izbit de ipoteza potrivit căreia dacă eşti nevăzător ai automat şi retard şi, deci, vei fi un neadaptat social.”

Florentina Linca, Studentă la litere

Proiectul “Cursuri Accesibile pentru studenţii nevăzători” al Fundaţiei Cartea Călătoare este un exemplu de cum digitalizarea reduce diferenţa dintre persoanele cu dizabilităţi şi cele fără dizabilităţi, datorită echipamentelor şi a numeroaselor aplicaţii construite în jurul acestora. Ne dorim să facilităm accesul cât mai multor tineri nevăzători la cursurile universitare şi să deschidem astfel pentru ei cât mai larg poarta către viitor. »

Amalia Fodor, Director Executiv al Fundaţiei Orange România

 

Despre Fundaţia Cartea Călătoare

fundatia cartea calatoareFundaţia Cartea Călătoare are ca principal scop facilitarea accesului nemijlocit la informaţie, educaţie şi angajare pentru persoanele cu deficienţe de vedere din România.

În cei aproape 18 ani de la înfiinţare fundaţia a derulat multe programe de pionierat în domeniul tehnologiei de acces pentru  nevăzători:

  • A susţinut primele cursuri de iniţiere în utilizarea computerelor prevăzute cu tehnologii de acces pentru nevăzătorii români;
  • A creat primul serviciu de accesibilizare a cursurilor pentru studenţii nevăzători;
  • A dotat şcolile pentru nevăzători cu computere special adaptate şi cu imprimante care tipăresc în Braille;
  • A creat o reţea de distribuţie a cărţilor audio Daisy cu ajutorul a peste 40 de biblioteci publice din ţară care împrumută gratuit nevăzătorilor cărţile accesibilizate de fundaţie. (Aceste cărţi au un format special în conformitate cu standardul Daisy, acceptat de cele mai mari biblioteci ale lumii);
  • Este singura organizaţie din România care accesibilizează filme artistice şi documentare pentru nevăzători prin inserarea de explicaţii suplimentare printre replicile actorilor.

Despre Fundaţia Orange

fundatia orangeFundaţia Orange România este o organizaţie non-guvernamentală care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Împreună cu instituţii şi organizaţii non-guvernamentale specializate, Fundaţia Orange dezvoltă proiecte de educaţie, cultură, sănătate şi integrare socială în beneficiul  persoanelor cu dizabilităţi de auz şi/sau de vedere.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm vizitaţi www.fundatiaorange.ro

 

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează