650 oameni au alergat la a IV-a editie a Crosului Padurii

0

650 oameni au alergat la a IV-a editie a Crosului Padurii pentru cresterea Padurii Copiilor

Duminica, 4 noiembrie 2012, in Parcul Tineretului, a avut loc cea de-a IV-a editie a Crosului Padurii, evenimentul sportiv de strangere de fonduri pentru programul de impadurire „Adopta un copac!” al asociatiei ViitorPlus.

In cadrul evenimentului, 650 de alergatori au reusit sa stranga fonduri pentru plantarea si ingrijirea a peste 2.800 de puieti pentru Padurea Copiilor, o campanie a programului ”Adopta un copac!”, prin care se doreste plantarea cate unui puiet pentru fiecare nou-nascut din Romania.

Cele trei curse propuse alergatorilor amatori sau profesionisti au fost: cursa lunga de 10 km, cursa populara de 3 kmsi cursa copiilor de 1km. In total, Crosul Padurii a adunat 280 de alergatori la cursa lunga si 220 la cursa populara veniti din 6 tari (Cehia, India, Lituania, Peru, Romania si Venezuela). Rezultatele curselor pot fi consultate pe site-ul Crosul Padurii.

La cursa copiilor, 150 tineri iubitori de sport au alergat pentru Padurea Copiilor. Inedita pentru aceasta cursa a fost taxa de inscriere, ce a constat din hartie data spre a fi reciclata. Astfel, in cadrul evenimentului s-au adunat 350 kilograme de deseuri de hartie pentru reciclare si 10 kilograme de PET.

„Crosul Padurii incheie seria de evenimente sportive din acest an prin care am strans fonduri pentru plantarea si ingrijirea a peste 15.000 de puieti in Padurii Copiilor. Ca de obicei, am fost placut surprinsi de determinarea alergatorilor si dorinta acestora de implicare intr-o cauza nobila. Speram sa ii vedem cu acelasi spirit – sustinator al unei vieti sanatoase, sportiv si caritabil – si la plantari,” a afirmat Teodora Palarie, coordonatorul proiectului „Adopta un copac!”.

Crosul Padurii este un eveniment sportiv caritabil cu traditie ce a servit in anii trecuti drept antrenament pentru Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon. Anul acesta, cauza Crosului a fost Padurea Copiilor, campanie a programului ”Adopta un copac!”. In primavara, au fost plantati primii 5.000 puieti ai campaniei, in localitatea Poroschia, judetul Teleorman. In decursul lunii noiembrie a acestui an, ViitorPlus isi propune sa planteze 10.000 de puieti in Padurea Copiilor, din fondurile obtinute de la sponsori si din evenimentele sportive unde acest proiect a fost cauza de mediu precum Crosul Padurii, UniCredit Leasing Transmaraton sau Raiffeisen Bank Bucharest International Marathon.

Evenimentul Crosul Padurii 2012 afost organizat de ViitorPlus – asociatia pentru dezvoltare durabila impreuna cu partenerii strategici Asociatia Bucharest Running Club si Ro Club Maraton. In buna desfasurare a Crosului Padurii 2012 s-au implicat peste 50 de voluntari din partea ViitorPlus si Voluntar in Sport.

 

Companiile care au facut posibil Crosul Padurii 2012 sunt: METRO Cash & Carry Romania, Nutrilite, BodyExprim, Rentrop & Straton, Coty Cosmetics Romania, prin  brandul adidas body care , Apa Nova Bucuresti, Eventix, MediaDocs Junior, Qual Media si BibChip.

Partenerii media care au sustinut evenimentul sunt: alerg.ro, copilul.ro, insport.ro, Liber in miscare.ro, Romania Pozitiva, sustinem.info, 4run.ro, in Parc si Qbebe.

Colectorul oficial de deseuri de la Crosa fost Green Environment.

Despre ViitorPlus – asociatia pentru dezvoltare durabila

ViitorPlus este o organizatie nonprofit care deruleaza din 2006 proiecte de impadurire, reciclare, educatie si constientizare, productie de confectii textile naturale, constructie de colectoare solare si dotare a unor obiective sociale cu sisteme de incalzire a apei menajare ce utilizeaza energia soarelui, proiecte ce contribuie la solutionarea unor probleme sociale si de mediu in diferite judete ale tarii precum, Constanta, Calarasi, Prahova, Ilfov, Salaj si Teleorman sau in Bucuresti.

Printre cele mai cunoscute proiecte ale organizatiei, care au primit premii in cadrul mai multor editii ale „Galei Societatii Civile”, sunt „Adopta un copac!”, „Atelierul de panza”, „Recicleta” si „Valea Teleajenului Ecomunitatea ta!”.

Despre „Adopta un copac!” si Padurea Copiilor

„Adopta un copac!” este un proiect demarat de asociatia ViitorPlus in anul 2007. Proiectul are ca scop impadurirea terenurilor degradate din zona de sud a Romaniei, zona foarte expusa in fata schimbarilor climatice (inundatii, seceta, inzapezire etc.). Padurile sunt plantate 100% din fonduri private, de la firme si persoane fizice, ingrijite timp de 5-6 ani (in functie de speciile plantate) si monitorizate inca 10 ani. Padurea Copiilor este una din locatiile de plantare din cadrul proiectului „Adopta un copac!” in care ViitorPlus isi doreste sa planteze si sa ingrijeasca un puiet pentru fiecare nou-nascut din Romania.

Pana in prezent, in cadrul proiectului „Adopta un copac!”au fost plantati 180.000 de puieti in cinci locatii: comunele Valcelele si Dragos Voda din judetul Calarasi, comuna Bragadiru din judetul Ilfov, si comunele Draganesti-Vlasca si Poroschia (locatia Padurii Copiilor) din judetul Teleorman.

Pentru mai multe informatii despre Crosul Padurii accesati www.crosulpadurii.ro 

 

Despre autor

avatar

ViitorPlus a fost înfiinţată în România ca organizaţie neguvernamentală, nonprofit, independentă, pentru a stimula şi contribui la transpunerea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă la nivel de individ, comunitate şi organizaţii. În viziunea noastră, dezvoltarea durabilă integrează în viaţa cotidiană abordarea sistemică a realităţii şi valorifică interconexiunile dintre planurile de mediu, uman, economic şi social, care fundamentează civilizaţia umană, în aşa fel încât generaţiile actuale şi cele viitoare să-şi poată satisface nevoile şi să-şi poată păstra oportunităţile.

Comentează