„60 de zile de teroare”, dezbatere despre situația din Orientul Mijlociu la Frontline Club București

0

Frontline Club București, promotor al jurnalismului independent, organizează marți, 9 septembrie, o dezbatere despre situația din Orientul Mijlociu, operațiunea israeliană Protective Edge și „rezultatele” intervenției în Gaza. Dezbatea va avea loc la Institute, The Café, începând cu orele 19:00.

La dezbaterea media vor lua parte Mircea Barbu, jurnalist freelancer, Laurențiu Diaconu-Colintineanu, jurnalist multimedia, și Balazs Barabas, Editor-Prezentator Digi24, și Cristina Cileacu, producător Digi24, co-realizatori ai emisiunii „Pașaport diplomatic”.

frontline club

Mircea Barbu este jurnalist freelancer și a relatat din Crimeea pentru Adevărul și Prima TV. Mircea a mai colaborat cu BBC, Jurnalul Național și Occupied Times. Înainte de Crimeea, a fost corespondent în Siria și Transnistria. Este co-fondator al Occupied Times.

Absolvent al masteratului de Economie Internațională, Laurențiu Diaconu-Colintineanu (http://colintineanu.blogspot.ro) și-a început cariera ca jurnalist radio specializat în analiza de politică externă. A lucrat pentru Deutsche Welle (Germania) și Radio France Internationale și scrie cu regularitate pentru presa online și print din România.

Balazs Barabas, editor-Prezentator Digi24, și Cristina Cileacu, producător Digi24, sunt co-realizatori ai emisiunii „Pașaport diplomatic”. Balazs Barabas are o experiență de 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune, în special în politica externă. A lucrat la și de la Budapesta, unde este rezident. Din anul 2012 lucrează la Digi24, pentru „Pașaport diplomatic”.

Cristina Cileacu lucrează în televiziune de 16 ani, având experiență inclusiv cu televiziuni internaționale. Este inițiatorul emisiunii „Pașaport diplomatic”. În cei trei ani de existență ai emisiunii „Pașaport diplomatic”, Balazs Barabas și Cristina Cileacu au realizat interviuri cu Mahmoud Abbas, Rosen Plevneliev, Ivo Josipovic, Viktor Orban, diplomați, miniștri de externe și miniștri din diferite portofolii din guverne internaționale, Anders Fogh Rasmussen, negociatorii de pace din partea Israel și Palestina.

Frontline Club București este un punct și un prilej de întâlnire, atât pentru jurnaliștii români, cât și pentru reprezentanții societății civile dornici să dezbată pe marginea subiectelor aflate pe agenda publică, atât în România, cât și la nivel internațional.

Programul clubului include proiecții de film, cât și dezbateri media.

Frontline Club are ca scop susținerea și promovarea jurnalismului independent și a fost înființat în anul 2003 de către Vaughan Smith, recunoscut jurnalist, cameraman și videoreporter în zone de conflict. De-a lungul anilor, activitatea jurnalistică a lui Smith s-a concentrat pe corespondența de război din Iraq, Afghanistan, Bosnia și Kosovo.

http://www.vaughansmith.com/.

Detalii despre activitățile și despre proiectele Frontline Club regăsiți pe paginile dedicate:

http://www.frontlineclub.com/about-us/

http://www.frontlineclub.com/romania/

https://www.facebook.com/FrontlineClubBucharest

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează