6 martie, 19:30, Birdville – un spectacol de dans contemporan și tehnologie interactivă

0

Pe 6 martie, Birdville se joacă din nou la WASP-Working Art Space and Production, cu un nou membru în distribuție în persoana lui Dragoș Iștvan Roșu. Eu și Alexandra Bălășoiu, asistenta voastră simpatică și „locuitor” în Birdville vă invităm la 19:30 pe strada Ion Minulescu 67-93, în incinta WASP să vă bucurați alături de noi de dans, muzică live și tehnologie.

unnamed

Descriere:

Corpul nostru este o arhivă în continuă evoluție, care încă prezintă mistere legate de eficiență și perisabilite. Este, probabil, cel mai tehnologic lucru pe care îl cunoaștem. Cu fiecare pas pe care îl facem construim o parte din univers și, de fiecare dată când ne mișcăm, schimbăm lumea. Pe măsură ce începem să înțelegem aceste procese, realizăm că suntem dansați ca parte a unei organizații de activități ai cărei autori nu suntem noi. Camera 0002 este populată de dansatori hibridizați, îmbrăcați cu corpuri augumentate, care trăiesc într-o lume virtuală creată și organizată independent de dorința lor.

Coregrafa Simona Deaconescu, recent întoarsă de la Viena, unde a beneficiat de o bursă danceWEB, își continuă seria de spectacole interdisciplinare care cercetează dezvoltarea dansului în raport cu știința. Acest spectacol s-a concretizat de-a lungul anului 2014, în urma a două rezidențe artistice, la WASP — Working Art Space & Production și în studiourile Battery Dance din New York. O feerie tehnologică interactivă care vorbește despre dorința de îmbunătățire și fragilitate, 0002_birdville este o nouă cameră virtuală, care face parte din proiectul serial lansat de Tangaj Dance în 2013, prin Camera 0001_Fabrica de vise.

Spectacolul 0002 | birdville a avut premiera in cadrul editiei a 9-a eXplore dance festival.

Distribuție:

Coregraf: Simona Deaconescu

Dansatori: Răzvan Stoian, Denis Bolborea, Galea Bobeicu, Alexandra Bălașoiu, Dragoș Istvan Roșu

Multimedia & Platforme Interactive: KOTKI Visuals

Sound design: Denis Bolborea

Fotograf: Vlad Brăteanu

Producător: Tangaj Dance

Co-producători: Asociația 4Culture, Life Long Burning și Battery Dance Company New York

Spectacol finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, programul “București 555”, ca parte a proiectului Camera 0002_Dance to Kinect. Acest proiect este finanţat, în parte, prin contribuția generoasă a poporului american prin Departamentul de Stat al Statelor Unite. Conținutul cade în responsabilitatea Tangaj Dance și nu reflectă în mod necesar opiniile Departamentului de Stat al SUA sau ale Guvernului American.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează