500 de profesioniști medicali din țară și străinătate, prezenți la Zilele Medicale și Științifice ale Institutului Oncologic Bucuresti

0

Bucureștiul devine capitala oncologiei medicale:

500 de profesioniști medicali din țară și străinătate, prezenți la  Zilele Medicale și Științifice ale Institutului Oncologic

București, 18 mai 2017 – Capitala devine pentru trei zile locul de întâlnire și dezbatere al elitei medicale din domeniul oncologiei, chirurgiei oncologice, radioterapiei și specialităților conexe. Astfel, circa 500 de doctori specialiști, asistenți medicali și medici rezidenți se reunesc între 18 și 20 mai, la Hotel Ramada Parc, București, pentru a 3-a ediție a Zilelor Medicale și Științifice ale Institutului Oncologic Prof.Dr. Alex.Trestioreanu (IOB), București.

Cu un număr record de participanți, evenimentul din acest an prezintă o bună acoperire națională și internațională prin participarea a personalități medicale din țară și invitați din Belgrad (Serbia), Istanbul și Ankara (Turcia), Düsseldorf și Essen (Germania).

Tema din acest an, „Tratamentul actual al tumorilor solide”, va fi disecată pe parcursul celor trei zile într-o serie de sesiuni de informare și prezentare de lucrări pe subiecte legate de cancerul mamar, cancerul pulmonar, cancerele din sfera digestivă și ginecologică, îngrijirea paliativă și suportivă.

 „Ne propunem să readucem Institutul Oncologic la nivelul de centru de referință în domeniul oncologiei medicale pentru tratamentul tumorilor solide și aplicarea tratamentelor inovatoare, având în vedere că majoritatea studiilor clinice s-au derulat în cadrul institutului și nu în sistemul privat. Da, este bun mediul clinic privat, dar până la o limită. Dacă vrei să faci performanță și să dezvolți tratamente inovatoare, tot în sectorul public le faci”, explică dr. Lidia-Anca Kajanto, managerul Institutului Oncologic Prof.Dr. Alex.Trestioreanu.

O componentă semnificativă a manifestării va fi prezentarea rezultatelor studiilor clinice și experimentale realizate în IOB, multe dintre acestea făcând obiectul unor contracte de cercetare naționale și internaționale.

Prof. dr. Alexandru Blidaru, IOB, va susține prezentarea „Rezultatele a 15 ani de experiență de chirurgie plastică oncologică în Institutul Oncologic București”

Anual, în România sunt diagnosticate aproximativ 80.000 de cazuri noi de cancer și aproape 30.000 de decese sunt provocate de această boală. Mai mult, țara noastră se află pe primul loc în Europa la incidența cancerului de col uterin.

Despre IOB

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti asigură servicii medicale preventive, curative şi paliative în domeniul oncologic desfăşurând totodată o amplă activitate de învăţământ, cercetare, studii clinice, cu participare la derulare şi implementare a proiectelor din programele de finanţare europeană. Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucureşti este o unitate sanitară de interes public, naţional, cu personalitate juridică, subordonată Ministerului Sănătăţii Publice.

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” Bucuresti este recunoscut de ESMO din 2015 în programul „Centre Integrate de Oncologie și Ingrijire Paliativă”.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează