300 de înotători la cea mai mare competiție de strângere de fonduri prin înot din Capitală

0

Swimathon București 2016

Fundaţia Comunitară Bucureşti organizează sâmbătă, 2 iulie, la Bazinul Olimpic Anatolie Grințescu din complexul Sportiv Dinamo, cea de-a patra ediție Swimathon București – cea mai mare competiție de strângere de fonduri prin înot din Capitală. Anul acesta, Swimathon București aduce la start 20 de cauze comunitare, 59 de echipe şi aproape 300 de înotători – persoane publice, sportivi, angajați din companii sau oameni cu spirit civic. Evenimentul își propune să atragă peste 200.000 lei din comunitate și peste 1000 de spectatori.

Fiecare echipă de înotători are maximum cinci membri care sunt în primul rând fundraiseri pentru cauzele pe care le susțin și apoi înotători. Printre aceștia se numără muzicianul Zoli Toth, criticul de film Ada Roseti, actorul Dan Lupu, jurnaliștii Mircea Toma și Ștefan Mako, solistul trupei Toulouse Lautrec, Cătălin Rulea, oameni din companii, din societatea civilă, dar mai ales oameni obișnuiți care vor să se implice în construirea binelui în jurul lor.

Swimathon2

De asemenea, Carmen Bunaciu, cea care a adus prima medalie din istoria înotului românesc la un Campionat Mondial și Anca Pătrășcoiu, prima medaliată din istoria înotului românesc la Jocurile Olimpice, se alătură și ele evenimentului, susținând accesul la educaţie de calitate pentru copiii din medii dezavantajate.
Mai jos găsiți lista celor 20 de organizații și grupuri de inițiativă care își caută donatori pentru proiectele pe care le au și prin care își doresc să aducă o schimbare în bine în comunitățile din care fac parte.
ü ARDOR strânge fonduri pentru o tabără de vară pentru instructorii de dezbateri;
ü Asociația Club Sportiv Climb Again susține prima echipă românească la Campionatul Mondial de Paraclimbing 2016;
ü Asociația Consultanților în Lactație din România caută donatori pentru o inițiativă de recunoaștere a consultanților în lactație pe piața muncii;
ü Asociația De-a arhitectura strânge fonduri pentru o nouă serie de cursuri – Școlari în siguranță;
ü Asociația Învingem Autismul susține integrarea în școli normale pentru copii ce suferă de autism;
ü Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative atrage fonduri pentru un program de sprijin destinat persoanelor cu scleroză multiplă;
ü Asociația Touched România are nevoie de susținători pentru ca 12 cupluri mamă/copil să fie găzduite de Centrul Maternal „Casa Agar”;
ü Bookaholicii susțin campania de promovare a literaturii române;
ü CeRe strânge fonduri pentru asistența în advocacy acordată grupurilor și comunităților locale;
ü Fundația Comunitară București adună fonduri pentru acoperirea costurilor legate de organizarea evenimentului Swimathon;
ü Fundația Culturală Remember Enescu, în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio, strâng fonduri pentru Academia de Muzică și Arte Vizuale George Enescu – Mihăileni;
ü Fundația Hope and Homes for Children strânge bani pentru prevenirea separării a cel puțin 30 de copii de familiile lor;
ü Fundația Sense International România strânge fonduri pentru programul de intervenție timpurie în cazul copiilor (0-4 ani) cu surdocecitate;
ü Let’s Do It, Romania! strânge fonduri pentru Ziua de Curățenie Națională;
ü MagiCAMP aliniază la start înotători-ambasadori pentru tabăra anuală a copiilor cu afecțiuni oncologice;
ü Special Olympics România strânge bani pentru un proiect dedicat copiilor cu dizabilităţi intelectuale;
ü Plantăm fapte bune în România! are ca obiectiv susținerea campaniei de împădurire națională;
ü Policy Center for Roma and Minorities atrage donatori pentru organizarea de lecții unu la unu cu copiii din Clubul de Educație Alternativă;
ü Școala de Valori participă cu tabăra de vară GROW – 6 zile de învățare și dezvoltare personală pentru 100 de tineri liceeni;
ü Teach for Romania strânge resurse pentru a oferi copiilor provenind din medii vulnerabile acces la peste 300 de ore de educație de calitate.

Pentru toate proiectele, donațiile se pot face online, ca sume donate pentru fiecare lungime de bazin înotată de o echipă (de exemplu, 5 lei x 40 de lungimi de bazin) sau sume fixe. Campania de fundraising a început pe 2 iunie, iar donațiile pot fi făcute pe platforma www.swimathonbucuresti.ro până pe 31 iulie sau la eveniment.
Swimathon București este realizat cu sprijinul sponsorilor Banca Comercială Română (BCR), BRD-Groupe Société Générale, Enel, Raiffeisen Bank România, UniCredit Bank și HipHip și sprijinit de Ambulanța BGS, WorldClass, Summermag.ro și Isostar.

swimathon 2015

Swimathon este un mecanism prin care comunitatea se întâlneşte, interacţionează şi se implică să strângă fonduri pentru proiectele pe care le consideră relevante. Swimathon se desfășoară de șapte ani în România prin fundațiile comunitare locale. Până în prezent, în România mai mult de 3000 de înotători au strâns aproape 2 milioane de lei pentru 400 de proiecte din comunitățile locale.

În 2016 s-a desfășurat deja Swimathon Mureș și Swimathon Oradea. Pe 2 iulie se vor desfășura evenimente Swimathon la București, Iași și Cluj, iar în toamnă se anunță încă trei evenimente de acest fel la Ploiești, Bacău și Alba.
Fundația Comunitară București investeşte timpul, banii şi energia bucureştenilor pentru a crea comunităţi în care să ne simţim ca acasă. Organizaţia colectează fonduri de la afaceri locale şi persoane individuale, pentru a finanţa proiecte care stimulează iniţiativa şi aduc oamenii împreună în comunităţi. În cei peste patru ani de activitate, organizația a finanțat aproape 150 de proiecte cu mai mult de 1,2 milioane lei. Fundaţia Comunitară Bucureşti s-a înfiinţat în 2011 şi este parte dintr-o mişcare naţională, alături de alte 15 fundaţii comunitare din țară.

Vino și tu alături de noi!

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează