153 DE SECUNDE | Teatru contemporan inspirat de povestea uneia dintre supraviețuitoarele dramei de la Colectiv

0

153 de secunde pornește de la povestea uneia dintre surpaviețuitoarele tragediei, Tedy Ursuleanu, și dezvoltă un eseu vizual cu privire la o generație aflată în blocaj. Spectacolul studiază contextul și dinamica individuală și de grup într-o situație de criză colectivă. Proiectul, o inițiativă a regizoarei Ioana Păun, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și realizat în parteneriat cu ARCUB, va fi prezentat pe 27 și 28 octombrie, de la ora 19:30, la Centrul Național al Dansului din București.

În urma unei documentări complexe – care a adunat mărturii ale supraviețuitorilor, informații din presă opinii ale unor sociologi și psihologi sau date legate de alte catastrofe internaționale -, spectacolul 153 de secunde pornește de la povestea supraviețuitoarei Tedy Ursuleanu. Rolul protagonistei este interpretat de actrița Denisse Moise, în vărstă de 27 de ani. Absolventă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și specializată în arhitectură la Universitatea din Birmingham, Denisse a realizat proiecte cu mesaj socio-politic atât în teatru – spectacole precum “Miracolul de la Cluj” sau “De fapt eram eu”, cât și în film – chiar de la debutul său, în “Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”. Performată fără nicio formă de violență grafică, povestea inspirată de Tedy Ursuleanu este o expresie puternică în relația sistem-individ-grup. Cu un arc afectiv complex, cu transformări treptate și radicale, cu stări emoționale și gânduri paradoxale, protagonista reprezintă un permanent apel la confruntarea cu frica.

“Nu este un spectacol care să expună publicul în mod explicit la accidentul din Colectiv. Lumea cunoaște mai tot ce ține de incendiu și de consecințele lui. Vrem să facem următorul pas, spre înțelegerea schimbării, a posibilității ei, a moștenirilor culturale sistemice care ne mențin resemnarea“, spune Ioana Păun, inițiatoarea și coordonatoarea acestui proiect.

La rândul său personaj principal în spectacolul regizat de Ioana Păun, sistemul devine o construcție abstractă, dar 1-1, raportată la dimensiunile containerului care era amplasat la intrarea în clublul Colectiv și care a fost cauza blocajului din timpul incendiului. Containerul are o voce proprie, care se inserează repetitiv în poveste și care construiește condiția și contextul mental care domină realitatea tinerilor din România – fix și totuși avid de schimbare.

Format dintr-un grup de 15 actori, personajul colectiv, cel de-al treilea element central al acestui spectacol, produce, prin acțiuni repetitive, o continuă stare de mișcare, evocând senzația de conexiune dar și de instabilitate.

153 de secunde va fi prezentat pe 27 și 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Național al Dansului din București. Biletele costă 35 de lei – preț întreg, respectiv 20 de lei – preț redus. Biletele se găsesc online la www.cndb.ro/spectacole/153-de-secunde. Proiectul este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și ARCUB și co-produs de CNDB.

Regia: Ioana Păun

Scenografia: Cătălin Rulea

Documentare: Laura Ștefănuț, Smaranda Nicolau

Scenariu: Svetlana Cârstean

Coloana sonoră: Sillyconductor

Mișcare: Andreea David

Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Claudia Chiraș, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian Voina

Voce: Bogdan Dumitrache

Compoziție muzicală specială: Diana Miron

Producătoare: Biatrice Cozmolici

Video: Razvan Leucea

Comunicare: Evantia Barca

Artistă asociată: Nicoleta Lefter

PARTENERI MEDIA:

RFI, Newsweek, Agerpres, DOR, Radio Romania Cultural, Arte și Meserii, Revista Arta, Modernism.ro, ArtOut, Scena.ro, Vice.com, Sub25, Sunete, Noizz, Metropolis, Zi Da, IQAds, IQool, Radio Tananana

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează