150 de ani de la înfiinţare

0

Universitatea din București împlinește anul acesta 150 de ani de la înfiinţare

Anul acesta, Universitatea din București – una dintre cele mai importante instituții de învățământ din țară și la nivel internaționalaniversează un secol și jumătate de existenţă. Cu acest prilej, Universitatea din București lansează o campanie aniversară sub deviza „De 150 de ani, valorile predau valoare. Aici, la Universitatea din București”.

În ultimii 150 de ani, Universitatea din București a format nume mari, personalități remarcabile în societatea românească și la nivel mondial. Printre absolvenții de prestigiu se numără: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Nichita Stănescu, Mircea Eliade, Grigore Constantin Moisil, George Călinescu, Camil Petrescu, Vasile Pârvan, Eugen Lovinescu, George Bacovia, Mihail Sadoveanu, Spiru C. Haret, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu, Matei Vișniec, Stelian Tănase, Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Marius Andruh.

 Universitatea din Bucuresti_aniversare 150 ani

,,De 150 de ani Universitatea din București transmite fiecărei generații valori esențiale: excelență, capacitate vizionară, responsabilitate, credibilitate. Ne bucurăm să fim cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din România și unul dintre cele mai importante centre de excelență în lumea academică internaţională. Încă din anul 1864 cultivăm tradiția, cultura și cercetarea, armonizate cu normele moderne, astfel încât fiecare student să dobândească nu doar baza informațională, ci și experiența practică atât de necesare în domeniul ales. Indiferent de perioadă, context sau norme sociale, valorile stau la baza societății în care trăim și a tuturor relațiilor interumane. Și tocmai aceste valori dorim să le transmitem zi de zi aici, la Universitatea din București” a declarat Mircea Dumitru, Rector al Univestității din București.

Din calendarul de manifestări planificate pentru perioada mai-iulie 2014 fac parte numeroase evenimente, printre care:

–          5-7 iunie: Festivalul de Cultură al Universității din București ,,Școala de Nume Mari” – organizat în Piața Universității (zona statuilor); proiectul include o serie de evenimente (Târg de carte, dezbateri, concerte etc.) ce au ca obiectiv promovarea culturii românești;

–          Iulie: Expoziţie de fotografie în pasajul Universităţii care urmărește promovarea trecutului Universității din București;

–          30 iunie: Concert al corului S.O.N.G. – desfășurat în Aula Magna din cadrul Facultății de Drept;

–          15 iulie: Lansarea albumului aniversar – un catalog de prezentare a Universităţii din Bucureşti prin intermediul fotografiilor, al citatelor şi al referinţelor istorice;

–          16 iulie: Ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti –  desfășurată în Aula Magna din cadrul Facultății de Drept; evenimentul reunește conducerea Universităţii din Bucureştii, foştii rectori şi decanii facultăţilor, personalități publice, parteneri naționali și internaționali, printre care Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Primul Ministru al României, domnul Victor Ponta și Guvernatorului Băncii Naționale a României, domnul acad. Mugur Isărescu.

În prezent, Universitatea din București numără 19 facultăţi, 21 de şcoli doctorale, peste 2.000 de cadre didactice şi cercetători, peste 20.000 de candidaţi anual, peste 30.000 de studenţi şi, în medie, 10.000 de absolvenţi la toate ciclurile de învăţământ numai în anul 2013. Nu în ultimul rând, Universitatea din București a încheiat acorduri inter-universitare cu peste 53 de ţări prin intermediul cărora numai între anii 2005-2013 s-au format peste 6.000 de studenţi străini.

Partener strategic: BCR

Sponsori: E-Mag, Bancpost, BRD, Microsoft, Stoica & Asociații, Siveco

Parteneri: ASLS, Bookaholic, Societate și Cultură, Novotel, Centrul de Proiecte și Programe Educaționale și Sportive pentru Copii și Tineret, Asociația Oricum și Headsome Communication.

Parteneri media: Proiectul este comunicat în parteneriat cu IMAGE PR și canalele media TVR, Radio România, Digi24, Agerpres, Observator Cultural, hotnews.ro și edumanager.ro.

Mai multe informații despre evenimentele dedicate aniversării a 150 de ani de existență a Universității din București pot fi găsite pe site-ul: 150.unibuc.ro sau pe pagina de Facebook Universitatea din București.

Universitatea din București își are originea în vechea Academie Domnească, întemeiată de către domnitorul Constantin Brâncoveanu la îndemnul învățatului stolnic Constantin Cantacuzino.  La 4/16 iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează decretul prin care este înființată Universitatea din București, care reunea facultățile de Drept, Litere și Științe. Constituirea Universității din București ca instituție didactică și științifică de cel mai înalt nivel a marcat un moment important în dezvoltarea învățământului superior, contribuind la progresul cultural și științific al României. Prin acțiunile și absolvenții săi, comunitatea academică a Universităţii din Bucureşti răspunde nevoilor societăţii româneşti de educare, formare profesională și cercetare la cele mai înalte standarde.

Despre autor

avatar

Co-Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă www.RomaniaPozitiva.ro. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: "solution thinking" (gândire pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, managementul oamenilor/echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, echipe eficiente, teambuilding. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică, uneori chiar clasică și indiană. Motivaţia principală a lui Florin este dorința de a schimba lucrurile în Bine în România și încrederea că asta se poate.

Comentează