15 speakeri de top, din sfera publică, privată și socială, la Conferința ”Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă” 

0

27 septembrie 2023 – Pentru al șaptelea an consecutiv, Fundația Regală Margareta a României reunește specialiști și practicieni din domeniul senectuții la Conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, organizată vineri, 29 septembrie, ora 10, la Teatrul Național București, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.

15 speakeri de top, din sfera publică, privată și socială, vor descrie situația reală, vor identifica trendurile și vor aduce soluții inovative și eficiente pentru seniorii din România.

Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, membru în Board-ul Fundației Regale și va fi moderat de Mugurel Mărgărit, Director executiv al Fundației.

De anul acesta, conferința este avizată ca program de formare profesională continuă de către Colegiul Național al Asistenților Sociali, iar asistenții sociali înscriși în Colegiu primesc 2 credite profesionale.

Două zile au rămas până la începerea unuia dintre evenimentele de referință pentru principalii actori care pot identifica real problemele seniorilor și propune soluții actuale, care ar putea fi implementate în cât mai multe comunități și ar putea schimba situația vârstnicilor din România.

Subiectele abordate în cadrul ediției din acest an sunt menite să aducă inspirație și să contribuie la creșterea calității vieții seniorilor prin exemple de succes culese din țară și străinătate, de la practicieni, specialiști sau autorități, precum:

  • căi de urmat în domeniul îngrijirii de lungă durată – perspectiva Băncii Mondiale din România
  • politici în domeniul asistenței sociale a persoanelor vârstnice
  • rolul asistentului social în serviciile pentru vârstnici
  • bune practici în lume privind integrarea vârstnicilor în lumea digitală
  • drepturi ale persoanelor vârstnice din România – între discurs și realitate
  • servicii de îngrijire pentru vârstnicii dependenți
  • excluziunea socială a vârstnicilor și implicațiile asupra politicilor sociale
  • oportunități de îmbătrânire activă și inițiative comunitare
  • posibilități de socializare și utilitate pentru vârstnicii singuri
  • servicii de asistență pentru seniorii cu diverse grade de dependență
  • secretul pentru a fi relevant și inspirațional la orice vârstă

În cadrul conferinței de vineri, va fi lansat Topul nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite acestora, statistică realizată de linia națională Telefonul Vârstnicului, pe baza datelor culese în 8 ani de funcționare și a celor 90.794 de interacțiuni înregistrate cu seniori din toată țara.

Speakerii prezenți anul acesta sunt din mediul național și internațional:

  • Anna Akhalkatsi – Manager de Țară pentru România și Ungaria, Banca Mondială
  • Elena Dobre – Director, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
  • Jolana Hájková – Manager de program Digital Odyssey, Vodafone Cehia
  • Doru Buzducea – Decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și Ambasador C.N.A.S.R.
  • Părinte Ionuț Tutea – Consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor
  • Iuliana Precupețu – Cercetător științific, coordonator AMASE, Institutul de Cercetare al Universității din București
  • Mariana Oancea – Coordonator Federația SenioriNet, Asociația 4Change București
  • Roxana Molocea – Coordonator program Telefonul Vârstnicului, Fundația Regală Margareta a României
  • Nicoleta Palcu – Director Direcția pentru persoane vârstnice, Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj
  • Diana Rus Schupler – Coordonator Centrul de zi pentru vârstnici – Direcția de Asistență Socială Satu Mare
  • Iuliana Cristina Bucelea – Psiholog specialist, Centrul pentru persoane vârstnice Constanța
  • Dr. Ioana Ioancio – medic primar Geriatrie și Gerontologie – Enayati Hospital
  • Sorin Marinescu – Coordonator program Fondul pentru Vârstnici, Fundația Regală Margareta a României
  • Gabriela Mateiu – Director executiv Fundația Yana – You Are Not Alone Bacău

Înscrieri la conferință și mai multe detalii despre agenda ediției pe pagina evenimentului.

Evenimentul se desfașoară doar în format fizic, la Teatrul Național București – Sala Media, începând cu ora 10.

ACȚIUNI ALE FUNDAȚIEI REGALE MARGARETA A ROMÂNIEI CU OCAZIA

ZILEI INTERNAȚIONALE A PERSOANELOR VÂRSTNICE – 1 Octombrie

27 septembrie – Acțiune de ajutor material pentru seniorii beneficiari ai programului Fondul pentru Vârstnici – 30 dintre voluntarii Fundației pregătesc 100 de pachete cu produse alimentare de bază, lactate și alte produse utile și le distribuie la casele celor 100 de seniori din București, beneficiari ai programului, afectați de probleme de deplasare ori singurătate.25 – 29 septembrie – Sprijin material și emoțional va fi acordat și pentru aproape 350 vârstnici din Cluj, Vrancea, Mureș și Sibiu, prin acțiunile locale ale celor 5 ONG-uri care primesc grant-uri în acest scop din partea Fundației, prin programul Fondul pentru Vârstnici. Astfel, seniorii cu venituri mici, aflați în imposibilitatea de a-și satisface nevoile de bază de îngrijire, primesc la domiciliu produse alimentare și de igienă, iar vârstnicii dornici de socializare sunt invitați în cadrul centrelor la mese de socializare, să ia parte la momente festive din comunitatea lor, le sunt pregătite de către copii și tineri programe artistice surpriză sau sunt întâmpinați de aceștia cu flori și multă afecțiune.
29 septembrie – EXPOZIȚIA INTERGENERAȚII – Foaierul Sălii Media, TNB

Vor fi prezentate instantanee fotografice surprinse în cadrul Centrelor Generații din țară, unde seniorii sunt voluntari pentru copiii din familii defavorizate. Va fi expusă și colecția de lucrări de arte vizuale Jurnal de Viață, realizată de tineri artiști din programul Tinere Talente, care are la bază reprezentarea simbolistică a senectuții, pornind de la poveștile de viață ale seniorilor.

29 septembrie – ora 17:00 – Recital de muzică clasică pentru seniori – Sala Media, TNBSala Media a Teatrului Național București va găzdui, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, un Recital de muzică clasică dedicat seniorilor, susținut de bursierii programului Tinere Talente al Fundației Regale Margareta a României. Locurile sunt oferite unui număr de 120 de vârstnici sprijiniți prin proiectele sociale ale Fundației și ale altor 5 organizații din București, având drept scop prevenirea izolării și combaterea singurătății.
29 septembrie – lansare Topul Nevoilor vârstnicilor din România și soluțiile oferite lor în cadrul Conferinței „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”. Va cuprinde informații referitoare la contextul demografic național și internațional, perspective din zone diferite în ceea ce privește abordarea seniorilor și a problemelor acestora, precum și date statistice preluate în 8 ani de funcționare a serviciului social licențiat Telefonul Vârstnicului.
9 octombrie 2023 – Masă de socializare la București pentru cca 60 vârstnici afectați de singurătate – acțiune din seria celor organizate cu scopul de a crea ocazii de socializare pentru seniori din proiectele noastre, Telefonul Vârstnicului și Centrul Generații.

 

Sponsori: Fundația Vodafone România, Hochland România, Raiffeisen Bank, Fundația Bosch România, Compania Națională Loteria Română, Alliance Healthcare, Johnson Wax

Sponsori in-kind: City Grill, Lăptăria cu Caimac, Ecco Shoes, Mega Image, Boromir, Editura Niculescu, Aqua Carpatica

Partener: Teatrul Național ”I.L Caragiale” București

Parteneri media: AGERPRES, Radio Trinitas

Asociații partenere în comunicare: Asociația 4Change, SenioriNET

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Înființată în 1990 de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală de elită care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Cu o experiență de 33 de ani, Fundaţia Regală Margareta a României vine în sprijinul persoanelor vârstnice prin programe menite să crească calitatea vieţii acestora, cu implicarea voluntarilor și mobilizarea partenerilor instituționali și a întregii comunităţi, cele mai recente fiind Telefonul Vârstnicului, Fondul pentru Vârstnici și Centrele Comunitare Generații. Mai multe detalii pe www.frmr.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 55 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem programe educaționale (învățare și dezvoltare) cu diverse tematici și am lucrat cu peste 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.