130 de campioni din Tenis10 se vor lupta pentru marele titlu în acest weekend

0

La cea de a 7-a ediție a Turneului Campionilor vor participa tenismeni din țară și de peste granițe
După un sezon intens, cu peste 250  de turnee, care a dat campioni de soi în cadrul Circuitului Tenis10, a venit și momentul cel mai așteptat din an: înfruntarea pentru titlul de Campion al campionilor!

tenis10_turneul-campionilor_verde_3

130 de copii, din țară dar și de peste granițe, din Bulgaria și Republica Moldova, vor lua parte în acest weekend, 10-11 decembrie 2016, la mega evenimentul Turneul Campionilor, coordonat de Tenis10. Toți jucătorii sunt campioni medaliați cu aur la turneele desfășurate în perioada aprilie-octombrie 2016, în Circuitul Tenis10.

Cea de a 7-a ediție a Turneului Campionilor, susţinută de Parenting România în calitate de partener oficial, şi de Itsy Bitsy FM, radioul oficial al Tenis10, va avea loc la Clubul Sportiv Dinamo din Capitală, unde jucătorii se vor bucura de două zile pline de tenis, de o atmosferă veselă de sărbătoare din care nu lipsesc sesiunile de încălzire, momentele de socializare și surprizele frumoase. Copiii înscriși la nivelurile Roșu și Portocaliu vor juca sâmbătă, 10 decembrie, iar cei de la nivelul Verde se vor înfrunta duminică, 11 decembrie, ora de start a meciurilor fiind 10:30. Programul integral poate fi consultat aici.

Micii tenismeni vor avea ocazia să îl întâlnească sâmbătă, 10 decembrie, pe cel mai îndrăgit personaj de pe planetă: Moș Crăciun! Invitatul special îi va aștepta pe jucători să își împărtășească dorințele în zona amenajată în spiritul sărbătorilor de iarnă și să primească scrisorile lor. Poeziile și colindele vor fi răsplătite din plin, pentru că Moșul va avea sacul încărcat de cadouri. De asemenea, fiecare tenismen va putea să imortalizeze în imagini întâlnirea cu Moș Crăciun, invitat special de Divertiland, în calitate de sponsor oficial al evenimentului.

O altă surpriză este prezența jucătorului profesionist Florin Mergea la Turneul Campionilor, coordonat de Circuitul Tenis10, care va sosi la eveniment duminică, 11 decembrie, la ora 13.00. Florin va sta de vorbă cu micii campioni și le va oferi sfaturi direct în teren, în timp ce va juca cu fiecare. Anul acesta, Florin Mergea și Horia Tecău au înregistrat un uriaș succes la Olimpiada de la RIO, la meciul de dublu masculin, unde au câștigat o medalie de argint pentru România. Aceasta este și prima medalie olimpică din istoria tenisului românesc.

Participanții la Turneul Campionilor 2016 se vor bucura atât de tradiţionala diplomă de participare cât și de un tricou cu emblema competiţiei, un voucher pentru locul de joacă şi petreceri pentru copii Miss Sassy, dar şi alte cadouri din partea sponsorilor şi partenerilor Tenis10. Câștigătorii acestui super turneu se vor bucura de premii ce constau în materiale sportive, de cupe şi diplome pentru podium. Cei 16 semifinalişti vor avea ocazia să beneficieze de serviciile Parenting România, partener oficial al Turneului Campionilor, care va oferi câte un voucher, în valoare de 10 euro, cu acces la unul dintre din cele 8 teste de evaluare disponibile pe www.parentingromania.ro. O altă surpriză este tombola organizată de Parenting România împreună cu Tenis10, în urma căreia vor fi acordate vouchere Wilson şi Head, fiecare în valoare de 1.000 lei.

Mai mult, fiecare câștigător va fi răsplătit cu un voucher în valoare de 200 euro, iar finaliștii cu un voucher de 100 de euro pe care le vor putea folosi pentru a merge într-o tabără pentru copii în Melbourne, Australia, organizată la începutul anului viitor de Tennis Hero București, sponsor în cadrul Turneului Campionilor. În Australian Experience Camp – 20 ianuarie – 5 februarie 2017 – copiii se vor putea bucura de sportul alb într-un cadru deosebit și de variate atracții turistice, având ocazia de a admira jucători de talie mondială la marele turneu Australian Open, din Melbourne Park, detalii fiind disponibile aici.

***

Turneului Campionilor 2016 este susţinut de partenerul oficial Parenting România și de sponsorul oficial Divertiland, organizator al Santa Claus Kingdom. Parenting România este platforma care oferă părinților din ţara noastră chestionare profesioniste pentru evaluarea psihologică a copiilor și pentru orientarea în carieră a adolescenților și care s-a alăturat evenimentului Turneul Campionilor întrucât se pliază misiunii sale de a încuraja dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil, la nivel fizic și psihic.

Totodată, toți copiii sunt așteptați în perioada 10 – 21 decembrie a.c. în Regatul lui Moș Crăciun – Santa Claus Kingdom, la Divertiland Playland, în București, unde are loc cel mai mare eveniment tematic dedicat iernii din țară.

Evenimentele Tenis10 beneficiază de sprijinul Tennis Warehouse Europe, partener shop, şi al sponsorilor oficiali de sistem WhirlPool şi Bucovina, alături de cel oferit de sponsorii Wilson, Head, iNES Group, Tennis Hero, Interbrands MD, Alka Group şi Miss Sassy.
Itsy Bitsy FM, radioul oficial al Circuitului Tenis10, va fi alături de cei mici şi îi va încuraja să demonstreze câtă pasiune există pentru tenis. Marele turneu este susţinut de eJobs, campionul în recrutarea online, şi de partenerii media principali INGA Media şi Libertatea, dar şi de partenerii media Comunicatedepresa.ro, Sportpici.ro, Sportlocal.ro, RomaniaPozitiva.ro, Ireporter.ro, Orasulm.eu. Edu-News.ro şi agenţia de bloggeri Kooperativa 2.0.

Detalii despre Turneul Campionilor găsiţi pe pagina dedicată acestui eveniment de pe platforma Circuitului Tenis10 – www.tenis10.ro, iar pentru acces direct daţi click aici. Toate experiențele frumoase de la acest eveniment vor fi surprinse în sute de imagini ce vor fi publicate în albume foto pe pagina Facebook Tenis10.

 

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează