100 de studenti din Bucuresti sunt instruiti sa acceseze fondurile europene

0

Asociaţia Manageri în Dialog în parteneriat cu Fundaţia Naţională a Tinerilor Manageri va organiza în perioada 13-14 noiembrie 2010, 20-21 noiembrie 2010, 27-28 noiembrie 2010 proiectul“Accesează fondurile europene!”.

Obiectivul proiectului ”Accesează fondurile europene!” este de a informa gratuit 100 de studenţi din Bucureşti despre posibilităţile de iniţiere, finanţare şi dezvoltare a unor afaceri prin apelarea la finanţare din fonduri europene. Proiectul va consta în organizarea a 3 sesiuni de seminarii. În cadrul fiecărei sesiuni vor fi organizate două seminarii.

Seminariile vor avea ca scop familiarizarea cursanţilor cu principalele metode şi tehnici de scriere a proiectelor cu finanţare europeană. Primul seminar va prezenta noţiunile generale ale accesării fondurilor europene, cursanţii fiind familiarizaţi cu principalele tipuri de programe, axe prioritare şi domenii majore de intervenţie ale finanţării europene, principalele domenii şi idei de afaceri ce pot fi începute şi pentru care se poate cere finanţare din fonduri europene. În acest seminar sunt date ca exemple proiecte care deja au câştigat finantare. Cel de-al doilea seminar, privind tehnicile de scriere a proiectelor, va fi unul interactiv. Va fi prezentată la început partea teoretică, cursanţii urmând să fie familiarizaţi cu termeni specifici activităţii de scriere de proiecte urmând ca în continuare, participanţii seminariilor să înveţe să completeze cereri de finanţare a proiectelor, să înveţe să identifice şi să stabilească obiectivele unui proiect, să înveţe să determine necesarul de resurse, cum să se organizeze în timp şi cum să se încadreze în buget.

Prima sesiune de seminarii se va desfăşura în zilele de 13-14 noiembrie 2010, între orele 10-14.

A doua sesiune de seminarii se va desfăşura în zilele de 20-21 noiembrie 2010, între orele 10-14.

A treia sesiune de seminarii se va desfăşura în zilele de 27-28 noiembrie 2010, între orele 10-14.

La aceste seminarii, se pot inscrie si pot participa gratuit studenţii din Bucureşti.

Proiectul “Accesează fondurile europene!” este cofinanţat de Autoritatea Nationala pentru Sport si Tineret, prin Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

Vă puteţi înscrie la aceste seminarii completând formularul de aici, pe site-ul www.amid.org.ro, sectiunea Înscriere seminarii.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.