Anticoronavirus - exemple de implicare socială și soluții pentru gestionarea pandemiei

„10 pentru BAC” – Proiect realizat cu sprijinul Ministerului Culturii

0

Asociația Arte dell’Anima a sărbătorit Ziua Culturii Naționale prin demararea proiectului educațional „10 pentru BAC”, proiect realizat cu sprijinul Ministerului Culturii. Asociația Arte dell’Anima are ca scop promovarea, susținerea și implicarea tinerilor artiști prin activități culturale, dezvoltarea comunității prin activități de educație non-formală și extrașcolară, inițierea și implementarea proiectelor culturale la nivel local, național și internațional, în domeniile sale de interes: cultură, mediu social și educație.

10 pentru BAC” este un proiect cultural ce presupune organizarea de ateliere de lectură, cu scopul de a promova creațiile românești, o parte importantă din materia pentru Examenul de Bacalaureat. Lectura este o formă de însuşire a nuanţelor gândirii şi o cale directă de facilitare a exprimării cu claritate a ideilor. Prin citirea acestor texte de către actori profesioniști, urmărim dezvoltarea interesului elevilor de liceu pentru teatru și cultura românească.

În datele de 21, 22 și 25 ianuarie vor avea loc online cele trei ateliere interactive, pentru elevii din clasele IX-XII ale Colegiului Național „Mihai Viteazul” și ale Colegiului Național „Elena Cuza” din București. Echipa artistică este formată din actorii Andreea Bibiri, Adrian Ciobanu, Lucian Iftime și Vlad Lință. Regizorul spectacolelor lectură este Mara Oprea. Irina Cerchia, filolog și teatrolog, va fi moderatorul dezbaterilor. Pentru o bună coordonare a echipei de filmare a atelierelor, am apelat la sprijinul directorului de imagine Ștefan Coman. Managerul proiectului este Crina Lință, actriță și fondatoarea Asociației Arte dell’Anima. Mari autori români vor fi aduși în dezbatere prin spectacolele lectură: Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Marin Preda, Camil Petrescu, etc.

Spectacolele lectură sunt gratuite, iar la finalul proiectului va fi realizat un material audio-video ce va fi transmis către alte instituții de învățământ. Profesorii și/sau directorii instituțiilor de învățământ sunt rugați să ne contacteze la telefon 0733.060.033 sau e-mail teatru@artedellanima.ro pentru mai multe detalii.

Prin acest proiect, Asociația Arte dell’Anima continuă procesul de dezvoltare a comunității locale, de sprijinire a artiștilor, precum și de dezvoltare personală a copiilor și tinerilor prin forme de educație non-formală (cursuri de dezvoltare personală, spectacole de teatru educative, etc.). Proiectul este implementat de Asociația Arte dell’Anima și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Colegiul Național „Mihai Viteazul” și Colegiul Național „Elena Cuza.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. Susținem și programe educaționale în diverse tematici și am lucrat cu aproape 10 000 de participanți în ultimii 20 de ani. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele date care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. De Bine despre România.

Comentează

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.