10.000 de dolari pentru cel mai bun barman

0

Angostura Global Cocktail Challenge 2018

Câștigătorul semifinalei Angostura Global Cocktail Challenge 2017- 2018 pentru Europa Centrală și de Est, care a avut loc pe 19 iulie, la București, este Karina Popushyna (Ucraina), cu o experiență de peste 6 ani în industria de profil.

karina 2

Pe locul 2 s-a clasat Vasil Peevski (Macedonia), instructor de barmani cu 4 ani de mix cocktailuri, iar pe locul 3 Mihai Fetcu (România), care activează de 9 ani în industrie și este, după cum singur se descrie, fost sportiv de performanță, actual barman cu acte în regulă!

Juriul a fost compus din Daniyel Jones (Brand Ambassador Angostura – Trinidad Tobago, câștigător, în 2013, al Angostura Global Cocktail Challenge), Viorel Munteanu (co-fondator Flying Cocktails Agency, cu o experiență de 16 ani în bartending, care a pregătit, până în prezent, peste 500 de barmani) și Emil Rengle  (unul dintre cei mai talentați coregrafi și directori artistici români ai momentului, care a lucrat și a studiat alături de coregrafi celebri din cadrul celor mai renumite școli de dans din SUA, Europa și Asia). Administrator juriu a fost Ciprian Prodea Tasel- preparator barman, General Manager Flying Cocktails Agency.

Fiecare participant a trebuit să pregătească, în 7 minute, 2 cocktailuri cu Rom Angostura și 2 cocktailuri cu Amaro Angostura. Juriul a decis câștigătorii în funcție de calitatea băuturii preparate, a modului în care s-a prezentat concurentul și a cunoștințelor pe care acesta le are în domeniu.

Câștigătorul semifinalei de la București se va întrece, în septembrie, la Finala Europeană de la Atena. Ultima bătălie se va da în Trinidad și Tobago în februarie 2018. Cel mai bun concurent va fi Brand Ambassador Angostura timp de 2 ani și va intra în posesia unui premiu în valoare de 10.000 de dolari.

Despre Casa Angostura

Lider de piață în lume cu bitter-ul, ANGOSTURA® este unul dintre producătorii de rom cu tradiție din zona Caraibe. A câștigat medalii de aur la mai multe competiții internaționale din ultimul deceniu și a fost numit „cea mai premiată gamă de rom din lume” de Masters Rom. În portofoliul Casei, în afară de romul “Angostura® 1787”, există alte opt produse: Angostura® Reserva White Rum, Angostura® 5y old, Angostura® 7y old, Angostura® 1919 Dark Rum, Angostura® 1824 Dark Rum, Amaro di Angostura®, Angostura® Aromatic Bitter și Angostura® Bitter Orange . Produsele Angostura sunt importate în România de Heinrig Food&Beverages.

Despre Heinrig Food&Beverages

Înființată în anul 2003 sub numele de Heinrig Distribution, dar purtând, din 2015, numele Heinrig Food&Beverages, compania are un portofoliu variat de produse, mereu diversificat, în funcție de rigorile și cerințele pieţei româneşti, motiv care a dus, constant, la o creştere a cifrei de afaceri. Firma are parteneriate solide cu cele mai importante companii de retail, dar și colaborări de succes cu firme de distribuţie zonală pentru acoperirea naţională a retail-ului tradiţional şi HORECA. Calitatea produselor pe care le distribuie este recunoscută prin numeroasele premii şi distincţii câştigate la concursuri internationale. În portofoliul Heinrig Food&Beverages se regăsesc brand-uri de prestigiu precum ţigaretele King ţigările din foi Moods, băuturi spirtoase precum digestivele Unicum, Underberg şi Sierra Tequila, whisky-urile Loch Lomond, romul Old Pascas şi Stroh 80, Finsbury Gin, gama siropurilor de bar Riemerschmid. Heinrig Food&Beverages distribuie vinuri ale faimoaselor companii: Marchesi Antinori, Gallo (cel mai mare producător de vinuri californiene), Peter Lehmann, Lafite, Cava Freixenet (cea mai vândută marcă de cava la nivel mondial), champagne – Taittinger (al treilea brand ca notorietate al renumitei Champagne).

Mai multe informații despre portofoliul de produse Heinrig Food&Beverages găsiți pe www.heinrig-fb.ro.

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine peste 20 000 de exemple de Bine despre România de la peste 20 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor o să publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 10 ani De Bine despre România.

Comentează