1 iunie, Miercurea gratuita, conferinta „Scenografia ruinei”

0

Opere în prim plan: conferințe în Galeria de Artă Europeană

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită la o nouă manifestaare din seria Opere în prim plan: conferinţa Scenografia ruinei, susținută de Mălina Conțu, muzeograf în cadrul Biroului de Artă Europeană și Artă Decorativă, care va avea loc miercuri, 1 iunie, ora 16.00, în Galeria de Artă Europeană.

Anonim italian Capriciu
Capriciul imaginat de un artist italian din secolul al XVIII-lea propus vizitatorilor pentru lunile iunie, iulie şi august invită la o incursiune în lumea fascinantă a ruinelor. Pentru secolul Luminilor, ruinele erau vehicule ale evadării într-o lume primordială considerată ideală, rezonând cu nostalgia pentru trecut, cu admiraţia pentru o lume măreaţă şi iremediabil pierdută, dar, mai ales, cu sentimentul fatalităţii existenţei. Capriciul (capriccio), hibrid estetic la limita dintre natură şi arhitectură, conceput ca un dispozitiv scenic, este produsul prin excelenţă al acestui imaginar alimentat de poetica ruinelor.

***

Prin această serie de conferințe intitulată Opere în prim plan invităm publicul să intre în dialog cu opere de pictură şi sculptură mai puţin sau chiar deloc cunoscute, păstrate în depozitele muzeului. Timp de două luni, lucrările selectate vor fi expuse într-una din sălile Galeriei de Artă Europeană în vederea valorificării lor din variate perspective (atribuire, iconografie, istoria piesei, comanditari, contextul realizării) și în corelație cu lucrări din expunere. Prelegerile vor include, acolo unde este cazul, detalii legate de restaurarea piesei.

Scenografia ruinei
Anonim italian, Capriciu, secolul al XVIII-lea
Galeria de Artă Europeană, sala 3
miercuri, 1 iunie 2016, ora 16.00 – intrare liberă
sâmbătă, 2 iulie 2016, ora 12.00 – tarif: 10 lei
Înscrieri la: programari@art.museum.ro sau 021.314.81.19

Despre autor

avatar

Bun venit pe platforma de informație și educație pozitivă, RomâniaPozitivă.ro! Avem pentru tine aproape 30 000 de exemple de Bine despre România de la peste 30 de autori și colaboratori încă din 2006. La acest cont de autor publicăm articole, comunicate de presă, opinii și imagini pe care le primim de la colaboratori și parteneri, dar selectăm acele informații care se potrivesc cu ceea ce dorim să promovăm pe platforma noastră. 12 ani De Bine despre România.

Comentează