🦄 Cine sunt câștigătorii Românii sunt antreprenori 🏆

0

Ieri, la Hotel Radisson Blu din București, juriul a desemnat câștigătorii premiilor în valoare totală de 90.000 de euro. A fost o zi plină de emoții și adrenalină pentru concurenți și pentru noi, organizatorii. Iar pentru participanți a fost ocazia să cunoască startupuri din domenii variate, businessuri care au stat până acum în afara luminii reflectoarelor și antreprenori care aduc inovația în ecosistem.

Cei peste 500 de oameni care au fost alături de noi pe parcursul zilei au putut să învețe despre subiecte fierbinți în antreprenoriat, au făcut cunoștință cu câteva dintre comunitățile noastre prietene, au aflat noutățile pe care le pregătim pentru lunile următoare și au descoperit ce le-au pregătit partenerii Startarium.

🥁 Ca să nu mai prelungim suspansul… iată lista câștigătorilor:

🦄 CATEGORIA STARTUP

Premiul 1 la categoria Startup, în valoare de 20.000 de euro, a fost acordat The Climate Change Company, un business care se ocupă de transformarea deșeurilor din plastic și sticlă în infrastructură sustenabilă.

Câștigătorul premiului 2, de 10.000 de euro, a fost PiciordePlay, o platformă care difuzează online cele mai îndrăgite spectacole românești de teatru, LIVE direct la tine acasă.

🦄 CATEGORIA RUNNING OPS

Câștigătorul marelui premiu la categoria Running Ops, de 40.000 de euro, a fost House of VLAdiLA. Un brand românesc de design care creează tapet, catifea și piese de mobilier de designer, House of VLAdiLA îmbină componenta umană a desenului manual cu tehnologii de producție de ultimă oră.

Pe locul 2 la categoria Running Ops s-a clasat Brio.ro, prima platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele Brio, elevii din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare (limba română, matematică, istorie) și își pot îmbunătăți performanța la examene.

Le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături la Românii sunt antreprenori, în sală sau online, partenerilor noștri, membrilor juriului, speakerilor care ne-au oferit momente de inspirație și învățare și întregii echipe care a făcut ca acest eveniment să se întâmple! ❤️

Dacă n-ai reușit să ajungi la eveniment, poți urmări mai multe momente din programul evenimentului pe site-ul nostru.

Până pe 1 decembrie mai poți vota ideile de business înscrise în competiția de video pitching de la Românii sunt anteprenori. Le găsești aici.

Românii sunt antreprenori este o competiție Startarium, inițiată de Impact Hub Bucharest și ING Bank și susținută de Pluxee.

Despre autor

avatar

Impact Hub Bucharest este spațiul dinamic în care profesioniști și antreprenori lucrează pentru dezvoltarea proiectelor și inițiativelor de business. Încă din 2012, Impact Hub Bucharest este primul spațiu de coworking din România, cu o comunitate de peste 3.000 de membri în București, iar la nivel global organizația este prezentă în peste 100 de locații din peste 50 de țări. Misiunea Impact Hub Bucharest este de a susține ecosistemul antreprenorial oferind programe de accelerare a startup-urilor și finanțare directă, precum și cea mai mare platformă online de educație antreprenorială.

Comentează

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.