„Spărgătorul de nuci” trei reprezentaţii în luna ianuarie

0

După succesul celor două reprezentaţii cu „Spărgătorul de nuci“ programate în luna decembrie, la cererea publicului, Opera Naţională Bucureşti va oferi iubitorilor baletului ocazia să asiste la încă trei spectacole cu acelaşi titlu în luna ianuarie. Povestea de Crăciun care a făcut să viseze atâtea generaţii de copii şi partitura îndrăgită semnată de Piotr Ilici Ceaikovski vor prinde viaţă graţie companiei de balet şi orchestrei ONB.

În reprezentaţia din 8 ianuarie 2012 (11.00), vor debuta doi balerini de origine japoneză: Kokoro Umemoto şi Takashi Okita, care vor interpreta roluri în “Valsul Florilor” respectiv “Dans rus”.

Solistă a Companiei de Balet a ONB, Kokoro Umemoto se bucură deja de o carieră strălucită în străinătate, ea colaborând de-a lungul timpului cu Baletul Operei de Stat din Praga, Atlantic Ballet Theatre of Canada şi Baletul din Tokyo. Este absolventă a prestigioasei şcoli regale de balet din Londra, studiind de asemenea la Academia „Vaganova” din Sankt Petersburg, la Central School of Ballet din Londra şi la Şcoala Naţională de Balet din Shanghai.

Kokoro Umemoto este laureată a mai multor premii internaţionale, precum AICD International Ballet Award (2003), Medalia de Argint la All Japan Ballet Competition Tokyo (2004) şi Medalia de Bronz la aceeaşi competiţie (2005), Premiul I la Concursul de Balet de la Nara şi Premiul I la All Japan Ballet Competition din Nagoya (2006).

Takashi Okita, balerin în varstă de 23 de ani, a interpretat roluri din diferite lucrări clasice printre care: „Corsarul” (Adolphe Ch. Adam); „Frumoasa din pădurea adormită” (Piotr Ilici Ceaikovski) ; „Giselle” (Adolphe Ch. Adam); „Baiadera” (Ludwig Minkus), dar şi roluri în creaţii de balet neoclasic sau contemporan ca „Radio and Juliet” (muzica Radiohead, coregrafia Edward Clug) sau Anna Karenina” (colaj muzical, coregrafia Ioan Tugearu).  Balerinul japonez a declarat că iubeşte întreg repertoriul de balet, însă despre cel contemporan a spus: “nu e aşa de strict, pot să fiu eu însumi…”.

Din distribuţia spectacolului vor face parte balerinii ONB: Andra Ionete, Valentin Stoica, Antonel Oprescu, Bogdan Cănilă, Laura Blică-Toader, Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Raul Oprea, Gloria Barbu, Oana Bădănoiu, Etienne Diaz, Luca Gabriel, Gabriela Mocanu, George Mocanu, Ileana Sora, Florin Mihalache, Bianca Stoicheciu, Alina Oprescu, Vicenţiu Popescu, Camelia Soare, Liliana Nică, Magdalena Rădulescu, Roxana Creţan, Megumi Koshi, Diana Tudor, Mariya Lozanova.

Conducerea muzicală a spectacolului  va fi asigurată de către dirijorul Tiberiu Soare.

—-

Spectacolul va fi reluat în zilele de 12 şi 19 ianuarie.

Din distribuţia reprezentaţiei din 12 ianuarie (19.00), vor face parte balerinii ONB : Mădălina Stoica, Vlad Toader, Antonel Oprescu, Bogdan Cănilă, Laura Blică-Toader, Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Liliana Nică, Kokoro Umemoto, Raul Oprea, Gloria Barbu, Oana Bădănoiu, Etienne Diaz, Virgil Ciocoiu, Gabriela Mocanu, George Mocanu, Ileana Sora, Florin Mihalache, Bianca Stoicheciu, Alina Oprescu, Vicenţiu Popescu, Camelia Soare, Mayara Pineiro, Magdalena Rădulescu, Takashi Okita, Etienne Diaz, Roxana Creţan, Megumi Koshi, Diana Tudor, Mariya Lozanova.  

Conducerea muzicală a spectacolului  va fi asigurată de către dirijorul Vlad Conta.

Iar în reprezentaţia din 19 ianuarie (19.00), distribuţia va fi următoarea : Cristina Dijmaru, Vlad Toader, Antonel Oprescu, Bogdan Cănilă, Laura Blică-Toader, Mihaela Soare, Gabriela Popovici, Liliana Nică, Mihaela Soare, Raul Oprea, Gloria Barbu, Oana Bădănoiu, Takashi Okita, Luca Gabriel, Gabriela Mocanu, George Mocanu, Ileana Sora, Florin Mihalache, Bianca Stoicheciu, Alina Oprescu, Vicenţiu Popescu, Monica Petrică, Mayara Pineiro, Magdalena Rădulescu, Etienne Diaz, Roxana Creţan, Megumi Koshi, Diana Tudor, Mariya Lozanova.

Conducerea muzicală a spectacolului  va fi asigurată de către dirijorul Vlad Conta.

Despre autor

avatar

Fondator RomâniaPozitivă.ro, Florin este educator de emoție și gând pozitiv. Florin susține acest demers prin programele sale de training și prin platforma de informație și educație pozitivă, www.RomaniaPozitiva.ro cu 25 de autori și aproape 30 000 de articole de Bine despre România publicate încă din 2006. Florin are peste 15 ani de experiență ca trainer pentru circa 8000 de participanți, iar domeniile de expertiză includ: facilitare de procese de învățare, orientarea spre soluție (psihologie pozitivă aplicată pentru rezolvarea problemelor), antreprenoriat social, ”train the trainers”, design thinking, managementul echipelor, management de proiect, recrutare şi selecţie, comunicare, teambuilding. Florin a lucrat 4 ani în industria berii alături de InBev având atribuții de training pe mai multe procese de vânzări și de business pentru o rețea cu peste 40 de firme de distribuție de bunuri de larg consum pe întreg teritoriul țării. Florin are experiență ca moderator/speaker pentru diverse evenimente și conferințe: TEDx București, Allianz-Țiriac Management Conference, ASPEN Leadership Program, Leaders for Justice Program, Automotive Forum (Timișoara), “Conferința Anului Viitor”, Inspiro, Bucharest Integrity Gathering, Conferința de Voluntariat, The Conference about Happiness, “Fabricat în Țara lui Andrei”cu NESsT & Petrom, WWF Școli Verzi în Europa, TEDx Galați. Majoritatea clienţilor lui Florin sunt din aria de business, companiile activând în domenii foarte diferite (servicii, IT, automotive, bunuri de larg consum, consultanţă) pe întreg teritoriul ţării. Florin este implicat şi în proiecte de training pentru organizaţii nonguvernamentale. Florin a fost membru entuziast în organizațiile AIESEC Timișoara și ARDOR Banat. Florin desfăşoară şi proiecte de training în sistem deschis („open training”), un exemplu de astfel de program fiind cursul „Train the Trainers” cu Institutul Român de Training și Training Cafe. Motivaţia principală este dorinţa de a schimba lucrurile în Bine în România. Florin este certificat Formator A.N.C., White Belt @ ABInBev. Florin este mare fan de biciclete, mișcare în aer liber, muzică uneori chiar clasică și indiană.

Comentează